Tradiţii şi obiceiuri cu ocazia Crăciunului pe rit vechi. Sârbii din Arad au aprins stejarul în Ajunul Crăciunului

Câteva zeci de credincioşi s-au adunat vineri seara în curtea Bisericii Sârbeşti din centrul oraşului, cea mai veche din municipiu, pentru a începe sărbătoarea Crăciunului pe rit vechi, cu un obicei unic: arderea stejarului, transmite Mediafax. 
Filip Stan
07 ian. 2017, 09:35
Tradiţii şi obiceiuri cu ocazia Crăciunului pe rit vechi. Sârbii din Arad au aprins stejarul în Ajunul Crăciunului

Sârbii serbează sâmbătă Crăciunul pe rit vechi. Sărbătoarea a început încă de vineri seara, în Ajunul Crăciunului, cu o tradiţie cu totul specială: aprinderea stejarului. În Ajunul Crăciunului, sârbii s-au adunat în curtea Bisericii Sârbeşti din centrul municipiului Arad, cu hramul Sfinţii Petru şi Pavel, considerată cel mai vechi lăcaş de cult din municipiu, ridicat între anii 1698-1702, şi au dat foc unui stejar, pentru ca tot răul din anul care trece să dispară. În plus, se spune că focul îi purifică şi le dă putere celor care se adună în jurul lui şi cântă colinde.

Conform tradiţiei, sârbii ţin postul Crăciunului şi în Ajun. După slujbă, credincioşii au primit sarmale cu ciuperci şi fasole bătută. Apoi s-au încălzit cu ţuică fiartă şi ceai cald.

„Noi suntem în biserica sfinţilor apostoli Petru şi Pavel cu prilejul Ajunului Crăciunului. Pentru noi, Ajunul are o foarte mare importanţă, pentru că până la Crăciun este o perioadă de post, când postim nu doar din punct de vedere fizic, ci şi din punct de vedere sufletesc şi moral, gândindu-ne la lucrurile bune, ne gâdim la lucrurile pe care să nu le facem facem dacă e posibil tot anul. Ajunul precede Crăciunul cu o festivitate care se face de regulă la casa fiercărui om, dar în condiţiile de acum, se face la biserică. Am ieşit în curtea bisericii, unde se aprinde un pom care, de regulă, este un stejar, care închipuieşte renunţarea la idolatrie, pentru că pe vremuri, până nu s-au creştinat, sârbii se închinau la tot felul de idoli, renunţarea la idolatrie, iar focul care merge către Cer purifică şi ne face legătura cu Dumnezeu şi cu îngerii din Ceruri. După ce se termină acest ceremonial de aprindere a stejarului, se cântâ colinde, după care se serveşte, în mod simbolic, o mâncare de post, care prinde de obiecei fasole bătută, varză şi orez. După care toată lumea pleacă acasă”, a declarat preşedintele Comunităţii Sârbilor din Arad, Simeon Jarko.

Arderea stejarului simbolizează credinţa, spune preotul protopop Ognian Plavsici.

„Arderea stejarului este un obiecei vechi al poporului sârbesc şi simbolizează tăria credinţei creştine ortodoxe a poporului nostru, având în vedere că stejarul este un copac, un lemn tare, un lemn puternic. Noi îl ardem în fiecare an, în ajumul Crăciunului, iar focul acesta care merge către Cer, sigur este de fapt, credinţa noastră străbună faţă de Dumnezeul nostru, faţă de creştinism şi faţă de ortodoxie”, a declarat preotul protopop Ognian Plavsici, în timpul procesiunii.

De Crăciunul sârbesc femeile au pregătit bucate alese. De pe masă nu lipsesc sarmalele şi friptura de porc, dar şi mâncarea tradiţională sârbească. După zilele lungi de post, sârbii au pregătit bucate specifice de Crăciun, pe care le vor împărţi cu cei dragi. Abia după ce stejarul aprins a ars complet, credincioşii au pornit spre casă, dar se opresc, pe drum, ca să îşi colinde prietenii.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Daniel Pancu a dat detalii de la negocierile cu Dan Şucu: „Trebuie să transmiteţi forţă!”. De câte transferuri are nevoie şi ce se întâmplă cu Aioani şi Dobre
Capital.ro
Ministerul Muncii schimbă regulile pentru orele suplimentare. Bugetarii care vor primi spor de până la 100%
Playtech.ro
Ce salarii sunt la McDonald’s în 2026. Calcule cu tot cu sporuri, compania face angajări
Adevarul
Orașul în care stațiile de metrou arată ca niște palate
wowbiz.ro
El este băiețelul de 4 ani ucis de un câine de pază! Martorii fac declarații șocante despre tragedie: „L-a văzut pe cameră”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a ieșit la iveală după tragedia din Buzău, unde Teo a fost mușcat de un câine. Familia acuză proprietarul stânei de mușamalizare: „Acel câine ar fi fost dezlegat”
iamsport.ro
Gigi Becali a refuzat blatul care o făcea pe FCSB campioană. Dezvăluire în direct: ”El făcea prețurile”
MediaFlux
26 mai, Sfântul Apostol Carp. Rugăciune către unul din cei 70 de apostoli
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi