Accident grav cu patru victime pe DN 12

Patru persoane, printre care și un copil, au fost rănite într-un accident rutier petrecut duminică pe DN 12, în apropierea localității Coșeni, pe fondul neadaptării vitezei de condițiile de drum.
Filip Stan
08 ian. 2017, 14:33
Accident grav cu patru victime pe DN 12

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Covasna, în accident au fost implicate un autoturism și o autoutilitară înmatriculate în județul Covasna, iar din cercetări a reieșit că șoferul autoutilitarei, un bărbat în vârstă de 41 de ani, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, a derapat și a pătruns pe contrasens, lovind autoturismul care circula regulamentar.

În urma impactului conducătorul autoturismului a fost rănit grav, iar alte trei persoane, respectiv două femei aflate în autoturism și un copil de 10 ani, aflat în autoutilitară, au fost rănite ușor, transmite Agerpres.

Pentru salvarea victimelor au intervenit două echipaje de descarcerare și o ambulanță SMURD de la Detașamentul de Pompieri Sfântu Gheorghe, precum și trei ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Covasna.

”Forțele participante au intervenit pentru acordarea primului ajutor victimelor, executarea manevrelor de descarcerare a conducătorului autoturismului și deconectarea bornelor bateriilor celor două autovehicule. Șoferul autoturismului, în vârstă de 51 de ani, a fost descarcerat de către pompieri și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Sfântu Gheorghe, alături de ceilalți doi ocupanți din autoturism și copilul aflat în autoutilitară”, se menționează într-un comunicat de presă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Assad Al Hamlawi, ofertă de milioane! Salariul uriaș care îl așteaptă dacă pleacă de la U Craiova
Capital.ro
Bani de la stat pentru tinerii care lucrează. Ce condiții trebuie să îndeplinească cei care câștigă până la 4.000 de lei
Playtech.ro
Cât câștigă un profesor care predă doar patru ore pe zi. Cum se calculează salariul în funcție de norma didactică
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi doți din Bacău au fost găsiți arși de vii, după ce casa lor a fost mistuită de foc
iamsport.ro
Răsturnare de situație în cazul venirii lui Răducioiu la Dinamo: ”Mă șochează”
MediaFlux
Ministrul Muncii, anunț pentru seniori privind pensiile calculate greșit: Primește retroactiv de la intrarea în drept până la zi, toată diferența
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT