Liviu Dragnea: Comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului vor ancheta rectificările bugetare pozitive ale Guvernului Cioloş

Comisiile de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor face o anchetă asupra procedurii şi veridicităţii datelor care au stat la baza celor două rectificări bugetare pozitive ale Guvernului Cioloş, a anunţat, luni seară, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
Filip Stan
09 ian. 2017, 16:27
Liviu Dragnea: Comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului vor ancheta rectificările bugetare pozitive ale Guvernului Cioloş

„Mâine vom avea un Birou Permanent reunit pentru a repartiza la Comisiile de buget-finanţe din Cameră şi Senat cele două ordonanţe de rectificare bugetară din anul 2016, cea din august şi cea din 23 noiembrie. Pentru că până astăzi aceste ordonanţe nu fuseseră repartizate la Comisiile de specialitate. O să le cerem Comisiilor de specialitate buget-finanţe, înainte de a întocmi raportul, să se constituite în comisii de anchetă şi să facă o anchetă asupra procedurii şi asupra veridicităţii datelor care au stat la baza celor două rectificări pozitive”, a precizat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a prezentat cifre care ar demonstra că există o „gaură” la buget de 10 miliarde lei.

„Aş vrea să vă dau şi nişte cifre pentru că aşa am fost obişnuiţi în câteva luni, mai ales că am văzut o postare pe Facebook a cuiva care făcea referire la cifre. Îi dau dreptate domnului pentru că a spus că se poate vorbi de o gaură atunci atunci când avem venituri mai mici, despre asta vorbim. Conform programării iniţiale la adoptarea bugetului pentru 2016, veniturile erau estimate pe final de an la 231,1 miliarde lei. La sfârşitul anului, veniturile au fost de 221,1 miliarde lei, mai puţin cu 10 miliarde”, a afirmat Dragnea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai spus că “problema serioasă la care comisiile de buget-finanţe trebuie să găsească răspuns, audiindu-i pe toţi cei care au fost pe acest circuit, este cum s-a putut ca în august şi noiembrie, în condiţiile în care veniturile se vedea că sunt mai mici, să facă două ordonanţe de rectificare pozitivă”.

Liviu Dragnea a ţinut să precizeze că nu se pune problema ca programul de guvernare al PSD să nu fie implementat.

„Nu se pune problema ca programul nostru de guvernare să fie afectat de această situaţie. Programul de guvernare va fi implementat 100%, toate măsurile pe care le-am prezentat vor fi adoptate, resursele financiare sunt identificate. În schimb, asta nu înseamnă că am decis să acoperim nereguli”, a subliniat liderul PSD. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat duminică seară că ”este foarte posibil” ca luni să iniţieze o comisie parlamentară de anchetă în faţa căreia să fie chemaţi fostul premier Dacian Cioloş, fostul ministru de Finanţe, Anca Dragu, fostul ministru al Fondurilor Europene, şeful ANAF şi preşedintele Consiliului Fuscal pentru a da explicaţii în legătură cu rectificarea bugetară din noiembrie 2016.
 
Liderul PSD a spus că din cauza acelei rectificări bugetare din noiembrie 2016, bugetul pe 2017 va avea cu zece miliarde de lei mai puţin.
 
Fostul premier Dacian Cioloş afirmă că ”gaura” în buget invocată de Liviu Dragnea nu există şi acuză PSD că ”îşi acoperă nerealizările şi promisiunile mincinoase cu diversiuni şi propagandă”. Cioloş îi transmite un mesaj direct liderului PSD: ”Bugetul ţării nu este un sac fără fund şi nici nu poate fi administrat haiduceşte, domnule Liviu Dragnea. Promisiunile dumneavoastră populiste vor fi aplicate pe spatele celor care muncesc cinstit şi plătesc taxe, ne veţi îndatora ţara şi viitorul. Chiar aşa, de ce nu aţi spus în campanie că veţi creşte taxele pentru o parte dintre angajaţi şi aţi făcut acest lucru în a doua şedinţă de Guvern?”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Bătaie pe fotbalistul transferat de Dinamo! Fostul jucător al FCSB face dezvăluiri: „E foarte bine fizic”. Exclusiv
Capital.ro
Salarii de peste 6.000 de euro. Meseriile care schimbă calculele românilor
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat