Guvernul a dat o hotărâre prin care poate limita consumul de energie, din cauza iernii grele. Populaţia nu va fi afectată

Guvernul a elaborat un act normativ prin care exporturile de electricitate pot fi anulate, iar consumul intern de energie electrică poate fi restricţionat, scrie Economica.net. Autorităţile spun că limitarea în tranşe a consumului de energie electrică nu ar afecta populaţia, aceasta fiind aplicată doar în zona industrială prin restricţionarea consumului la o putere minimă tehnologică.
Iulian Tudor
13 ian. 2017, 07:47
Guvernul a dat o hotărâre prin care poate limita consumul de energie, din cauza iernii grele. Populaţia nu va fi afectată

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a prezentat joi, în cadrul şedinței de guvern, o analiză privind funcționarea Sistemului Energetic Național (SEN), după șase zile de vârf de iarnă marcate de consumuri istorice de gaze naturale și de energie electrică.

Miercuri, 11 ianuarie 2017, operatorul de transport și de sistem, Transelectrica, a notificat oficial Ministerul Energiei, Ministerul Economiei și ANRE cu privire la iminența apariției unei situații de criză în funcționarea SEN, din cauza prognozelor meteo şi a consumului crescut de energie.

În urma acestei notificări, Ministerul Energiei și cel al Economiei au elaborat Hotărârea de Guvern privind adoptarea unor măsuri de siguranță pe piața de energie electrică, aprobată în ședința de guvern de joi.

Hotărârea este o măsură preventivă și temporară care poate fi aplicată doar în condițiile apariției unei situații de criză pe piața de energie în perioada următoare (16 ianuarie – 15 februarie 2017) și doar dacă este amenințată siguranța populației ori a Sistemului Electroenergetic.

„Experiența ultimei perioade cu consumuri istorice de gaze naturale și energie electrică ne obligă să nu trecem ușor peste acest episod și să gândim soluții pentru eventuale situații similare, poate chiar mai grave. Hotărârea de astăzi poate fi tradusă într-un singur fel: nevoia de a avea cadru legal, la care să apelăm doar atunci când populația și integritatea sistemului ar putea fi în pericol. Orice țară care își respectă populația poziționează siguranța acesteia înaintea orcărei marje de profit. Adoptarea Hotărârii nu înseamnă deloc aplicarea imediată a acesteia, ci un plan B la care putem apela în cazul în care situația o cere”, a declarat Toma Petcu, ministrul Energiei.

Prin Hotărârea adoptată a fost creat cadrul prin care Transelectrica, în calitate de operator de transport și de sistem în domeniul energiei electrice, poate pune în aplicare, doar în cazul unei situații de criză, măsuri graduale de siguranță, în funcție de nivelul amenințării, cum ar fi:

 – Trecerea centralelor pe combustibil alternativ (păcură) pentru siguranța funcționării atât a rețelei de transport de energiei electrică cât și a rețelei de transport a gazelor naturale. Măsura s-ar aplica strict în situația în care România ar înregistra un deficit de gaze naturale.

  – Reducerea /anularea capacității disponibile de interconexiune pe direcția de export. Această măsură s-ar aplica în situația în care, deși există capacitate disponibilă la export, resursele ar fi limitate și ar risca să nu poată asigura necesitățile de consum ale populației.

 – Această măsură nu ar afecta programele de schimb anterioare ale operatorilor economici ci ar împiedica apariția de exporturi suplimentare față de acestea.

 – Reducerea/anularea schimburilor notificate pe direcția de export.

Măsura este menită să protejeze populația de riscul întreruperii alimentării cu energie electrică și ar presupune intervenția operatorului de transport și sistem asupra tranzacțiilor angajate de energie electrică la export.

Limitarea în tranșe a consumului de energie electrică. Precizăm că limitarea nu ar afecta populația, aceasta fiind aplicată doar în zona industrială prin restricționarea consumului la o putere minimă tehnologică.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Ele sunt fostele iubite ale lui Cristiano Ronaldo: „Mă simțeam urâtă și nesigură lângă el!”
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT