Traian Băsescu: „Cred că în 2014, Coldea era deja puţin în stratosferă”. De ce este supărat fostul preşedinte pe Sebastian Ghiţă

Traian Băsescu a declarat, duminică, la B1 TV, că nu știa despre relația dintre Florian Coldea și Sebastian Ghiță și că a avut o colaborare instituțională cu serviciile.
Filip Stan
15 ian. 2017, 19:37
Traian Băsescu:

„Eu am avut cu SRI, având în vedere că mi-am asumat să desemnez oameni din opoziție, aceeași relație pe care am avut-o și cu SIE. Am avut o relație absolut instituțională cu serviciile”, a spus fostul șef al statului.  

Întrebat crede că i s-a urcat puterea la cap generalului Coldea, Băsescu a răspuns: „Cred că în 2014 era deja puțin în stratosferă. Poate și tinerețea… La 40 și ceva de ani, pe asemenea, funcție, încă ești tânăr. Dacă nu mă înșel, el avea 33 de ani când l-am numit”. 

Anchete interne în SRI şi Poliţie şi un dosar penal. Autorităţile, puse în alertă de Sebastian Ghiţă VIDEO

În ceea ce privește faptul că Sebastian Ghiță a prezentat imagini cu Florian Coldea ce ar fi fost filmate la vila fostului deputat din Cheia, dar și alte dovezi care ar arăta că acesta își petrecea vacanțele împreună cu Ghiță în Seychelles sau în Italia, Băsescu a afirmat: „Cine crede că un șef de serviciu, la asemenea funcție, pleacă în afara UE sau SUA și își cumpără biletul de la o agenție și știe toată lumea? Să fim serioși, cineva trebuia să cumpere pe alt lume, după mine. Nu pun mâna în foc pentru el, dar într-un loc atât de exotic, să lași o asemenea dâră… Nu îl apăr deloc, dar nu exclud această posibilitate dacă e să fim cinstiți”.

„Dacă azi, săptămâna trecută, eram la Cotroceni, făceam din găsirea lui Ghiță cel mai important obiectiv al structurilor de securitate din România. S-a lovit în SRI direct. Aș fi mobilizat toate structurile de securitate să mi-l găsească. La fel cum a fost la Omar Hayssam, n-am avut liniște până nu îl aduceau înapoi. Nu aș fi avut liniște pentru că ori are ceva de spus, ori a fost doar o lovitură dată unei persoane. Eu sunt supărat pe Sebastian Ghiţă pentru că şi-a permis să mă înregistreze”, a mai spus Traian Băsescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
„Te aștept în Rusia!” Ce i-a zis Egor Kornev lui David Popovici, între patru ochi, după bătălia pentru aur de la Paris
Capital.ro
Indicatorul rutier care îi pune în dificultate pe șoferi. Ce înseamnă săgeata roșie și cine trebuie să acorde prioritate
Playtech.ro
Cum va fi vremea la mare de Sfânta Maria 2026. Câte grade vor fi pe litoral și cât de caldă ar putea fi apa
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
Jucătorul pentru care ”ar fi bine să plece” de la FCSB: ”O să o zic direct”
MediaFlux
Executare silită de la ANAF. Românii află cum pot evita poprirea și sechestrul pe bunuri
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat