Pompierii au recuperat rezervorul suplimentar de avion găsit pe malul mării în Mamaia

Pompierii au reuşit, sâmbătă dimineaţă, după o intervenţie de două ore, să scoată rezervorul suplimentar de avion găsit vineri după-amiază pe malul mării în Mamaia şi l-au transportat la sediul ISU, urmând ca acesta să fie analizat de către specialişti.
Filip Stan
21 ian. 2017, 11:24
Pompierii au recuperat rezervorul suplimentar de avion găsit pe malul mării în Mamaia

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii s-au deplasat, sâmbătă dimineaţă, în staţiunea Mamaia, unde vineri după-amiază a fost găsit un obiect care părea a fi rezervor suplimentar de avion.

După o intervenţie care a durat două ore, pompierii au reuşit să scoată obiectul respectiv care era adânc îngropat în nisip. El l-au transportat la sediul ISU Dobrogea, urmând să fie analizat de către specialişti care vor încerca să afle mai multe lucruri despre rezervorul respectiv.

Pompierii au fost solicitaţi să intervină, vineri după-amiază, în staţiunea Mamaia, după ce o persoană a descoperit pe malul mării un obiect care semăna cu un proiectil, scrie News.ro.

La faţa locului, s-au deplasat pirotehniştii din cadrul ISU Dobrogea care au ajuns la concluzia că obiectul respectiv nu ar avea explozibil şi că nu ar fi un proiectil, ci, cel mai probabil, un rezervor suplimentar de avion.

Ei au încercat să-l scoată de acolo, dar nu au reuşit, obiectul respectiv fiind bine prins în nisipul îngheţat. În aceste condiţii, operaţiunea a fost abandonată pentru că a venit noaptea, fiind reluată sâmbătă dimineaţă.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Dinamo sau Rapid? MM Stoica a ales adversara FCSB-ului la barajul pentru Conference League: „S-a ajuns la două semifinale”
Capital.ro
Șoferii care trebuie să obțină un alt permis de conducere. Se face solicitare și se achită taxa. Cel național nu este recunoscut
Playtech.ro
Evaluare Națională 2026, clasa a II-a: prima probă are loc pe 12 mai. Cum sunt structurate testele, cât durează și cum vor fi folosite rezultatele
Adevarul
Cum îți treci casa pe numele copilului fără să îți pierzi dreptul de a locui în ea
wowbiz.ro
Tatăl fetei de 18 ani ucise în Bihor, primele declarații după ce presupusul criminal a fost prins. Bărbatul îi acuză pe polițiști: „M-am rugat în genunchi”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Lovitură la Tribunal pentru omul care visa să ia FCSB! Marian Ceaușescu a izbucnit: ”Șpăgarule!”
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi