PROGNOZA METEO PE TREI ZILE. Cum va fi vremea în minivacanţa de 24 ianuarie

Valorile termice vor fi în creştere ușoară, devenind apropiate de normele perioadei în cea mai mare parte a ţării.
Iulian Tudor
21 ian. 2017, 14:08
PROGNOZA METEO PE TREI ZILE. Cum va fi vremea în minivacanţa de 24 ianuarie

DUMINICĂ

Valorile termice vor fi în creştere ușoară, devenind apropiate de normele perioadei în cea mai mare parte a ţării. Astfel, temperaturile maxime se vor situa între -7…-5 grade în regiunile sudice, unde va fi ceaţă, posibil izolat persistentă și 3…4 grade în zonele deluroase din vestul, sudul şi estul ţării, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -14 și -4 grade, cu cele mai coborâte valori în estul Transilvaniei şi sudul Olteniei şi cele mai ridicate pe litoral. În est şi sud-est vor fi nori joşi şi, trecător şi izolat, va fulgui, iar în restul teritoriului va fi cer mai mult senin, dar local se va semnala ceaţă, posibil persistentă, mai ales în sud, sud-vest şi centru şi asociată cu chiciură. Vântul va sufla slab și moderat, cu uşoare intensificări în sudul Banatului.

BUCUREŞTI Valorile termice, în creştere uşoară, vor fi apropiate de normele perioadei. Cerul va fi temporar noros, trecător vor fi condiții de fulguială, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 0…1 grad, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -5 grade. Va fi ceata, mai ales dimineaţa şi noaptea.

PROGNOZA METEO PENTRU URMĂTOARELE TREI LUNI. Vezi cum o să fie VREMEA DE PASTE şi când vine primăvara

LUNI

Valorile termice, în special cele diurne, se vor situa în jurul mediilor multianuale. În regiunile extracarpatice vor fi nori joşi, izolat şi trecător va fulgui şi local se va semnala ceață, posibil persistentă. În restul țării, cerul va fi mai mult senin, iar ceaţa se va semnala în zonele joase de relief, în special dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 grade in sud, in zonele cu ceata mai persistenta și 6 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 și 0 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre -16…-14 grade.

BUCUREŞTI Valorile termice vor fi apropiate de normele perioadei. Cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 0…2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -7 grade. Vor fi condiţii de ceaţă, mai ales dimineaţa şi noaptea.

MARŢI

Deşi temperaturile diurne vor marca o uşoară scădere faţă de ziua precedentă, regimul termic se va menţine apropiat de cel normal pentru această dată. În sudul țării vor fi nori joşi, trecător şi izolat va fulgui, iar local va fi ceață, posibil persistentă. În nord, nord-est şi la munte vor fi înnorări şi pe arii restrânse va ninge, în general slab cantitativ, iar în restul teritoriului, cerul va fi variabil şi se va semnala ceaţă, izolat, în zonele joase de relief, mai ales dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 grade în Lunca Dunării și 3…4 grade în zonele deluroase, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -12 și -4 grade.

BUCUREŞTI Vremea va fi în general închisă, trecător vor fi condiţii de fulguială, vântul va sufla slab până la moderat, iar dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -2 grade, iar cea minimă va fi de -8…-6 grade.

MIERCURI

În sudul țării vremea va fi în general închisă, trecător va fulgui și local se va semnala ceață, posibil persistentă. În celelalte regiuni, înnorările vor fi temporare, izolat în zonele joase va fi ceaţă mai ales noaptea şi temporar va ninge slab, pe arii restrânse în est şi la munte, unde şi vântul va avea unele intensificări şi izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 și 3 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -12 și -4 grade.

BUCUREŞTI Cerul va avea înnorări şi vor fi condiţii de fulguială, iar dimineața și noaptea şi de ceață. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -1 grad, iar minima va fi de -7…-5 grade.

DailyBusiness
ÎCCJ acuză Guvernul că pune presiune pe justiție după sesizarea CCR: „Procesele se soluționează în sala de judecată, nu în spațiul public”
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
Veste uriașă pentru Cristiano Ronaldo! Familia Simpson a prezis finala Campionatului Mondial 2026 încă din 1997. Video
Capital.ro
Permis de conducere. Se reduce perioada de valabilitate ori se refuză reînnoirea pentru șoferii cu aceste afecțiuni
Playtech.ro
Românii, dezamăgiți de cea mai frumoasă plajă din Thassos. Ce le-a dat bătăi de cap la Marble Beach: „Nu am găsit nimic din ce vedeam pe Instagram”
Adevarul
Pariuri pe platforma Polymarket pentru prăbușirea lui Putin. Un utilizator misterios mizează pe înlăturarea liderului de la Kremlin până la sfârșitul anului
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Au distrus o națională din optimile CM 2026: ”Jalnică, o tristețe de fotbal, e de neprivit!” / ”El e efectiv ultimul om care să dea lecții”
MediaFlux
Pariu pe sfârșitul lui Putin. Cea mai mare piață de predicții mizează pe căderea președintelui Rusiei
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?