SOV: Sistemul nu înseamnă Coldea şi Kovesi, ci mult mai mult

Fostul mogul Sorin Ovidiu Vântu îl avertizează pe Liviu Dragnea. "Cu un asemenea sistem nelegitim construit de prietenii noștri americani nu te poți lupta domnule Dragnea. Ori conduci, ori îngenunchează! Și fă-ți rost rapid de niște consilieri autentici, atât pe imagine cât și pe specializări".
Filip Stan
22 ian. 2017, 13:05
SOV: Sistemul nu înseamnă Coldea şi Kovesi, ci mult mai mult

„Prima prostie uriașă a lui Liviu Dragnea a constituit-o lipsa totală de autonomie pe care i-a impus-o lui Grindeanu, lucru demonstrat de atitudinea penibilă de a-l accepta în timpul ședinței Guvernului al cărui premier era el, cel prezent, și nu Dragnea sau Iohannis.  A doua prostie uriașă a fost tentativa de a trece fraudulos, printr-o ordonanță de urgență, un decret de grațiere și niște modificări la Codul Penal și de procedură penală, folosind drept pretext supra-aglomerarea și condițiile subumane din penitenciare.

Am folosit termenul de fraudulos nu în accepțiunea lui penală ci în înțelesul moral al demersului comis prin cele două acte normative. Maniera la care s-a procedat este de tip mahala, pe sub masă și prin batistă. O coterie de hoți de găini care se furișează în toiul nopții să umfle orătăniile din curțile vecinilor, transformând astfel un act de clemență socială (mă refer la grațiere) într-o ordinărie de bodegă. În locul unei asumări politice transparente care să se încadreze într-o nouă și necesară abordare a filosofiei penale a respectivelor acte normative, ne-am trezit cu o fleașcă de decret de care nu beneficiază nici măcar găinarii și cu niște modificări la codul penal a căror singură “virtute” este starea de liniște de care are nevoie Dragnea pentru a pune în aplicare programul PSD, pe care numai el îl știe. Fără ca disprețul pentru Iohannis să scadă, înțelegând meschinăria motivelor care-l mână în luptă, apreciez totuși intervenția lui în această problemă”, scrie SOV pe blog.

Ziua de 18.01.2017 n-a însemnat doar falimentul unui anumit mod de a face politică, ci a arătat că sistemul nu înseamnă Coldea (urât mod de a “muri” pentru un tip de asemenea anvergură) și Kovesi, ci mult mai mult.

I-ați văzut la lucru cu această ocazie pe mulți dintre ei, ziariști care foloseau aceleași argumente folosind aproape și aceleași cuvinte (și tu, domnule C.T. Popescu?), oficialități din justiție, din “societatea civilă”, din clasa politică, agitatori de pe Facebook, o rețea foarte bine pusă la punct și coordonată, folosindu-l ca lider formal pe însuși președintele României, Klaus Iohannis. Cu un asemenea sistem nelegitim construit de prietenii noștri americani nu te poți lupta domnule Dragnea, cu șmenuri de genul celor încercate azi, ci cu legitimitatea politică pe care ai dobândit-o la alegeri. Ori conduci, ori îngenunchează! Și fă-ți rost rapid de niște consilieri autentici, atât pe imagine cât și pe specializări. Sintagma “Program de guvernare”  începe să semene, prin frecvența folosirii, cu celebrul “interes național”.

Vizavi de condițiile din pușcării, câteva măsuri administrative ar rezolva mare parte dintre probleme. Enumăr doar câteva. Pentru restul consiliez doar contra-cost.

Dreptul hoțului de a-și găti mâncarea în celulă. În fiecare celulă se găsește și unul cu bani care va ține în spate încă unul-doi și se rezolva problema cu lăturile pe care le servește astăzi statul.

Dreptul hoțului de a face sponsorizări. Cei cu bani vor igieniza și vor moderniza pe banii lor pușcăriile. Teoria conform căreia asta va crește corupția în sistem e o glumă. Nu mai are unde să crească. Și este normal ca hoțul să primească niște compensații pentru aceste sponsorizări.
   

Liberarea condiționată să fie un drept, nu o chestie la cheful unei comisii sau a unor judecători. În felul acesta se vor descongestiona pușcăriile cu cel puțin dublul numărului celor care vor ieși urmare a șmenului cu decretul de grațiere, și asta doar în prima fază și fără convulsii sociale.

4,5,….15 – astea sunt contra-cost

Băi generație, am folosit în mod deliberat o adresare bulevardeză la adresa lui Dragnea, pentru că a început să dezamăgească major prin lipsa de viziune, confundând un proiect de țară cu un program de guvernare, prin disimularea unor nevoi personale în niște acte normative de doi bani, prin lipsa de bărbăție, ascunzându-se în spatele lui Grindeanu (un personaj salubru, cu un ego pronunțat, care nu va accepta multă vreme poziția ingrată în care se află), în loc să-și asume politic deciziile. Dezamăgirea este cu atât mai mare cu cât vedeam în el omul politic în stare să neutralizeze sistemul (nu să-l distrugă – asta va fi treaba ta) și, când colo, lasă acest lucru în seama unor ziariști, analiști și comentatori.

De un decret amplu de amnistie și grațiere evident că este nevoie și la fel de evident este că el trebuie dat rapid prin ordonață de urgență de către Guvern din câteva motive:

    Descongestionarea penitenciarelor. Ați văzut că am folosit sintagma “decret amplu” pentru a sublinia faptul că acest decret trebuie să libereze nu 1500 de oameni ci 8-9000 de oameni.
    Repararea unor nedreptăți uriașe făcute de către sistem la adresa “indezirabililor”.
    Diminuarea unor condamnări absolut cretine dictate de judecători, la ordin, din slabă pregătire profesională, din prostie sau pur și simplu din răutate.
    Anularea sporului de 1/3 din catastrofalul Cod penal impus de Băsescu prin asumarea răspunderii de către guvernul Boc, modificarea totală a noului Cod penal și a Codului de procedură penală, trebuind să fie făcută de către Parlament în funcție de filosofia penală pe care actualii guvernanți o vor adopta.
    Anularea totală a instrumentului de opresiune și șantaj folosit de către sistem, și anume dosarul penal, prin dezincriminare asumată transparent a acelor infracțiuni care stau la baza dosarelor prin care sunt șantajați liderii politici.

Poate pare o atitudine cinică, dar ea va duce în final la un punct zero, punct din care România va putea începe să se reconstruiască fără a-și mai pierde timpul cu tot felul de decontări și răfuieli, extrem de costisitoare și distructive.

Băi generație, cât de cretini pot fi ăștia care, în loc să vină cu un pachet de legi care să prevadă și pedepse alternative de executare a pedepsei, îi bagă în pușcării și vor să ia de la gura voastră peste 1.5 miliarde de euro pentru a construi noi stabilimente de încarcerare? Nu mă refer, evident, la scursurile societății ci la o masă uriașă de indivizi care stau în pușcării pentru tot felul de rahaturi gen conducere fără permis, abandon familial…

După cum vedeți un asemenea decret este mai mult decât necesar și trebuie dat prin ordonanță din simplu motiv că, dacă folosești Parlamentul, Iohannis va face pe dracu’-n patru să-l blocheze din motivele pe care le-am expus deja. N-aș vrea să se creadă că ceea ce am scris aici este o pledoarie pro-domo. Eu mai am câteva luni și termin definitiv cu toate porcăriile penale care mi s-au făcut. Ceea ce am scris provine dintr-o cunoaștere profundă a realităților aflate atât în interiorul cât și în exteriorul gratiilor”, conchide SOV pe blog.

DailyBusiness
Pe cine va vota Crin Antonescu în turul 2: Am pierdut singur și aleg liber! Refuz mobilizarea pentru o nouă „salvare a țării”
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Bzi.ro
INNA și Alexandra Stan, mai mult dezbrăcate pe scenă, la Amsterdam! Publicul a fost în extaz! – GALERIE FOTO / VIDEO
Fanatik.ro
Zodiile pentru care se deschid uși importante după 10 mai. Noroc din plin, reușite, dar și oportunități pentru ele
Capital.ro
Întoarcerea lui Traian Băsescu. Cutremur total pentru prezidențiale
Playtech.ro
Semnul ciudat care a împânzit străzile Bucureştiului şi Ilfovului. Ce înseamnă pătratele negre şi inscripţia T-03?
DailyBusiness
Răsturnare de situaţie, ce se întâmplă cu turul II al alegerilor. ULTIMA ORĂ
Adevarul
Trecutul mai puțin cunoscut al lui George Simion. „Era poreclit «balamuc». Un om alunecos, lipsit de scrupule”
wowbiz.ro
Ionuț Dolănescu a făcut accident în urmă cu puțin timp! Încă o lovitură pentru familia Mariei Ciobanu, chiar în ziua înmormântării soțului său
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Spynews
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
Evz.ro
Coșmar meteo. Veste de ultimă oră de la ANM
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultima oră! Ionuț Dolănescu a făcut accident! În ce stare se află artistul
Cancan.ro
E oficial, se întoarce iarna în România. Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se taie 200 de lei de pe card. Decizie din 1 iulie pentru românii cu pensii sub 2.200 de lei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
stirilekanald.ro
Doi părinți, tineri români, în vârstă de 19 și 23 de ani, au fost găsiți morți în casă, în Germania: "Au fost împreună în baie, mult timp". Au plecat la muncă în străinătate cu doar câteva zile înainte de tragedie
Primul sondaj pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Ce procente au Nicușor Dan și George Simion: între ei e o diferență destul de mare
MediaFlux
Milioane de români au bani de luat de la stat. Sume enorme de pe vremea Marii privatizări
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Premieră în România: autostradă cu hub de mare putere pentru vehicule electrice. Stațiile, mai performante decât cele din Germania