Iohannis: PSD şi Dragnea s-au comportat ca la grădiniţă în chestiunea referendumului

Președintele Klaus Iohannis a afirmat, marți, că PSD și liderul partidului, Liviu Dragnea, s-au comportat "ca la grădiniță" în chestiunea declanșării referendumului pe tema modificărilor la legislația penală.
Iulian Tudor
24 ian. 2017, 11:31
Iohannis: PSD şi Dragnea s-au comportat ca la grădiniţă în chestiunea referendumului

PSD și Dragnea s-au comportat ca la grădiniță: ‘Vin cu tata, vin și eu cu tata, am eu un unchi și vin și eu cu un unchi mai tare‘”, a spus șeful statului, cu privire la reacțiile PSD și ale lui Liviu Dragnea în chestiunea referendumului, potrivit Agerpres.

El a susținut că social-democrații se gândesc la suspendarea sa din funcție de la data la care a devenit președinte, dar că nu crede în declanșarea acestei proceduri.

Președintele Iohannis a afirmat că nu are informații că grațierea și amnistia vor fi promovate în zilele următoare prin OUG, adăugând și că în prezent „cercul de decidenți în PSD s-a restrâns foarte mult și tinde spre unu„.

Șeful statului a apreciat și că premierul Sorin Grindeanu este un om care înțelege politica și cu care se poate discuta. Iohannis a precizat că înainte de a prezida ședința de Guvern de săptămâna trecută a avut o întrevedere cu premierul Grindeanu, pe care l-a întrebat dacă nu ar fi politicos să-l invite la această reuniune dacă tot a venit la Executiv.

CITEŞTE ŞI: Bătălia referendumurilor. Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea consultă populaţia la foc automat

Șeful statului efectuează o vizită oficială de două zile la Strasbourg. El este însoțit de soția sa, Carmen.

Șeful statului va avea marți convorbiri cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, alături de care va susține declarații de presă, cu președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, și cu președintele CEDO, Guido Raimondi.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, în dialogul cu interlocutorii săi mesajul principal al președintelui Iohannis va reitera angajamentul și sprijinul ferm al României față de valorile și standardele Consiliului Europei, cu precădere cele privind democrația și statul de drept.

Șeful statului va sublinia și importanța rolului jucat de Consiliul Europei și instituțiile sale în edificarea în România a unui stat de drept viabil, bazat pe principii democratice și respectarea drepturilor omului, respectiv va discuta inițierea de noi proiecte de cooperare cu organizația de la Strasbourg în vederea promovării și sprijinirii valorilor și standardelor Consiliului Europei pe continent.

În aceeași zi, președintele Klaus Iohannis se va întâlni cu angajații români care lucrează în structurile Consiliului Europei și cu reprezentanți ai comunității românești din Alsacia.

Șeful statului va participa și la ceremonia oficială dedicată Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, alături de președintele Republicii Cipru, Nicos Anastasiades, precum și de Secretarul General al organizației. Președintele Klaus Iohannis va inaugura, totodată, la sediul Consiliului Europei din Strasbourg, alături de cei doi înalți oficiali, expoziția de documente de arhivă și fotografii, dedicată victimelor Holocaustului, cu titlul „Educație și Memorie. Holocaustul în România”, organizată de președinția română în exercițiu a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului.

Miercuri, șeful statului va avea convorbiri cu președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Pedro Agramunt, va susține un discurs în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și va participa la un dejun de lucru oferit de Pedro Agramunt.

CITEŞTE ŞI: Grindeanu, despre organizarea referendumului: Ciudat că Iohannis nu a folosit termenul de graţiere. Poate şi-a dat seama că nu e legal

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie! Un pilot de curse a murit împreună cu întreaga familie într-un accident aviatic
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet