Tăriceanu: Organizarea unui referendum, o atitudine caracteristică regimurilor totalitare în care dictatorul discută direct cu poporul

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a criticat, miercuri, intenţia preşedintelui Klaus Iohannis de a organiza un referendum pe tema continuării luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice, intenţie pe care a caracterizat-o drept o atitudine caracteristică regimurilor totalitare în care dictatorul discută direct cu poporul.
Iulian Tudor
25 ian. 2017, 14:04
Tăriceanu: Organizarea unui referendum, o atitudine caracteristică regimurilor totalitare în care dictatorul discută direct cu poporul

„Această idee pe care preşedintele a lansat-o de organizare a unui referendum se circumscrie unui alt tip de atitudine, caracteristică regimurilor totalitare, în care dictatorul discută direct cu poporul, peste capul instituţiilor democratice, peste capul Parlamentului, peste capul partidelor politice. Aceste consultări sunt de foarte multe ori extrem de riscante”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, potrivit news.ro.

Preşedintele Senatului a criticat şi ieşirea şefului statului la protestele de duminică seara, spunând că preşedintele Iohannis doreşte să ducă România în afara cadrului constituţional.

”Pare, şi prin toate acţiunile pe care le-a desfăşurat în ultima perioadă, să ignore votul pe care românii l-au dat şi să dorească să conducă România în afara cadrului constituţional democratic. Faptul că se pune în fruntea coloanelor de manifestanţi la o manifestaţie neautorizată… Cred că trebuie să respectăm cu toţii ordinea constituţională democratică, de aceea am avut alegeri, de aceea avem un Parlament”, a mai adăugat Tăriceanu.

El a caracterizat referendumul anunţat de Klaus Iohannis drept un demers nepotrivit.

Preşedintele Klaus Iohannis a declanşat, marţi, procedura pentru organizarea referendumului privind justiţia şi a transmis Parlamentului o scrisoare pe această temă.

CITEŞTE ŞI: La câte referendumuri au fost chemaţi românii după Revoluţie şi cât a costat consultarea poporului

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Ilie Bolojan a decis: Dinamo București preia imobile de zeci de milioane de euro din patrimoniul unui club dispărut de 20 ani!
Capital.ro
Pensie 2026. Actele care pot aduce bani în plus chiar și după pensionare. Când se poate cere recalcularea
Playtech.ro
Obiectul montat pe holul blocului care poate aduce amendă și trebuie demontat. Ce verifică pompierii
Adevarul
Șeful Ryanair neagă faptul că un bărbat ar fi fost aspirat pe geamul spart al unui avion: „Aceste afirmații sunt lipsite de sens”
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
ANAF începe să emită deciziile de impunere pentru o categorie de români. Cine trebuie să se prezinte la unitatea fiscală începând de luni, 27 iulie
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România