Deplasarea lui Liviu Dragnea la învestirea lui Donald Trump a fost plătită de PSD, nu de Camera Deputaţilor

Camera Deputatilor a precizat ca deplasarea lui Liviu Dragnea in SUA nu a fost platita din bugetul institutiei. Desi initial fusese stabilit ca deplasarea sa fie platita de Camera, PSD a transmis prin trezorier ca partidul va suporta cheltuielile.
Filip Stan
27 ian. 2017, 13:39
Deplasarea lui Liviu Dragnea la învestirea lui Donald Trump a fost plătită de PSD, nu de Camera Deputaţilor

Precizarea Camerei Deputatilor a fost facuta la solicitarea HotNews.ro, dupa ce memorandumul a fost publicat, in contextul in care trezorierul PSD Mircea Draghici declarase ca partidul este cel care va achita cheltuielile lui Dragnea in SUA, unde s-a aflat alaturi de premierul Sorin Grindeanu. Camera informeaza si ca Draghici a formulat o adresa catre secretariatul general in acest sens. 

„Ca urmare a solicitarii dumneavoastra referitoare la costurile participarii presedintelui Camerei Deputatilor, domnul Liviu Dragnea, la ceremonia de investitura a presedintelui SUA, domnul Donald J. Trump, precizam ca din bugetul Camerei Deputatilor nu au fost efectuate niciun fel de cheltuieli.

Mentionam ca in baza adresei transmisa pe 17 ianuarie, a doua zi dupa sedinta Biroului permanent in care a fost discutat memorandumul la care va referiti, de trezorierul PSD, domnul Mircea Draghici, catre Secretariatul general al Camerei Deputatilor, conform careia toate cheltuielile vor fi achitate de PSD, s-a procedat la dezangajarea sumelor prevazute de aceasta deplasare”, se arată în raspunsul Camerei.