Ministrul Sănătăţii anunţă achiziţii pentru sistemul de sănătate din ţară prin programul cu Banca Mondială

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a anunțat sâmbătă, la Oradea, că se vor face achiziții importante pentru spitalele din țară și din București, prin programul cu Banca Mondială.
Filip Stan
28 ian. 2017, 16:03
Ministrul Sănătăţii anunţă achiziţii pentru sistemul de sănătate din ţară prin programul cu Banca Mondială

În Ministerul Sănătății există un program cu Banca Mondială care a fost semnat în 2014, în valoare de 250 de milioane de euro și care a devenit operațional la începutul anului 2015, fiind folosiți, până în prezent, 5 milioane de euro. La instalarea mea, am fost confruntat cu faptul că BM dorea să restructureze acest împrumut, adică să taie din fonduri, pentru că nu s-au mișcat lucrurile și atunci am decis să mișc lucrurile foarte rapid„, a declarat Florian Bodog.

El a subliniat că a participat recent la o videoconferință cu cei doi șefi ai BM care se ocupă de România și s-a angajat personal că va supraveghea și că va restructura echipa de la Ministerul Sănătății.

De fapt am și restructurat-o ieri. Practic am trimis acasă patru persoane și am adus alte trei persoane care doresc să muncească. Și m-am angajat că toți acești bani vor fi folosiți și vor acoperi programul de guvernare„, a adăugat Bodog.

Potrivit acestuia, prin acest program se vor achiziția, în primul rând, trei acceleratoare liniare de particule (aparate ultramoderne de radioterapie), pentru Institutul Oncologic din București și Spitalul Elias, care sunt într-o fază mai avansată cu documentația, și pentru Centrul Oncologic din Oradea.

Totodată, spitalele județene din 34 de orașe din țară vor primi 240 de aparate de anestezie, din acestea, două aparate standard și două de înaltă performanță vor reveni municipiului Oradea, unul pentru chirurgie cardio-vasculară și altul pentru neuro-chirurgie.

Subliniez din nou că este un program național, 34 de orașe vor beneficia de aceste aparate. Fără costuri din partea autorităților locale sau a spitalelor. Licitația, deschiderea ofertelor va fi la mijlocul lunii februarie, urmând în martie semnarea contractelor„, a spus ministrul.

Următorul pas, susține el, va fi achiziționarea de ventilatoare. „La nivel de București, eu mă confrunt în fiecare zi cu această problemă: paturi fără ventilator pentru a-i primi pe pacienții gravi. Acesta este următorul pas pe care îl am în vedere și se află în fază avansată de achiziție„, a precizat Bodog.

Citeşte şi Bodog: Vom avea un nou pachet de legi ale sănătăţii: legea medicului, legea spitalului, legea asistentului medical

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Unde trebuie să păstrezi pâinea ca să nu se usuce. Așa rămâne proaspătă mai mult timp
Fanatik.ro
Detaliul spectaculos de pe biletele și abonamentele fanilor Universității Craiova! Ce ascunde fiecare sector de pe „Ion Oblemenco”
Capital.ro
Comerțul ilegal cu tutun ia amploare în Europa. Ce au descoperit auditorii europeni în România
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A plecat de la FCSB și nu a uitat declarațiile lui Becali: ”A zis că sunt vai de mama mea. Despărțirea de mine s-ar fi putut face într-un alt mod”
MediaFlux
Sărbătoare în Calendarul Ortodox. Sfinții prăznuiți pe 9 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului