Guy Verhofstadt: Trump este o ameninţare pentru Uniunea Europeană

Președintele american Donald Trump este acum parte a atacului din trei direcții asupra Uniunii Europene, a estimat luni liderul liberalilor din Parlamentul European (PE), Guy Verhofstadt, șef al echipei de negociatori ai PE pentru Brexit.
Filip Stan
30 ian. 2017, 14:55

''Tocmai am revenit din Statele Unite și opinia mea este că avem un al treilea front care subminează Uniunea Europeană; el este Donald Trump'', a spus Guy Verhofstadt, într-un discurs rostit la grupul de reflecție londonez Chatham House.

Potrivit fostului premier al Belgiei, celelalte două amenințări pentru UE le reprezintă islamul radicalizat și președintele rus Vladimir Putin, acesta din urmă încercând să submineze proiectul european.

Donald Trump a semnat vineri un ordin executiv prin care se interzice intrarea pe teritoriul SUA a cetățenilor din șapte state majoritar musulmane (Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen), declanșând un val de critici și de proteste pe plan intern și internațional, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Martin Schulz: Alegerea lui Trump va face munca "mai grea" pentru UE

În aceeași zi, el și-a manifestat deschis entuziasmul pentru Brexit, "un lucru minunat", în timpul vizitei la Washington a șefei guvernului de la Londra, Theresa May.

Comisia Europeană a anunțat luni că va analiza ordinul executiv semnat de președintele american prin care cetățenilor din șapte state majoritar musulmane le este interzisă intrarea în SUA și va evalua în ce măsură legea îi afectează pe cetățenii europeni.

”Tocmai am revenit din Statele Unite și opinia mea este că avem un al treilea front care subminează Uniunea Europeană; el este Donald Trump”, a spus Guy Verhofstadt, într-un discurs rostit la grupul de reflecție londonez Chatham House.

Potrivit fostului premier al Belgiei, celelalte două amenințări pentru UE le reprezintă islamul radicalizat și președintele rus Vladimir Putin, acesta din urmă încercând să submineze proiectul european.

Donald Trump a semnat vineri un ordin executiv prin care se interzice intrarea pe teritoriul SUA a cetățenilor din șapte state majoritar musulmane (Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen), declanșând un val de critici și de proteste pe plan intern și internațional, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Martin Schulz: Alegerea lui Trump va face munca „mai grea” pentru UE

În aceeași zi, el și-a manifestat deschis entuziasmul pentru Brexit, „un lucru minunat”, în timpul vizitei la Washington a șefei guvernului de la Londra, Theresa May.

Comisia Europeană a anunțat luni că va analiza ordinul executiv semnat de președintele american prin care cetățenilor din șapte state majoritar musulmane le este interzisă intrarea în SUA și va evalua în ce măsură legea îi afectează pe cetățenii europeni.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Ei sunt sportivii care participă la Survivor România 2026! Au scris istorie, dar acum vor să depășească și provocările din Republica Dominicană
Capital.ro
Călin Georgescu a primit decizia definitivă privind controlul judiciar. Este și bun de plată. Ce sumă îl obligă Tribunalul București să achite
Playtech.ro
Iubitul Rodicăi Stănoiu rupe tăcerea după decizia INML. Cine ar fi internat-o pe fosta ministră la Psihiatrie. Erau sau nu căsătoriți?
Adevarul
O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu. Detaliul surprins la plecarea din Grecia spre Olanda
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Termen limită pentru taxe și impozite locale. Decizie în Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”