Iordache: Oamenii au ieşit în stradă folosind argumente preluate de pe reţelele sociale. Să citească cu atenţie textul OUG

Ministrul Justiției, Florin Iordache, îi îndeamnă pe cei care protestează împotriva ordonanței de urgență privind modificarea Codurilor penale să "citească cu atenție și responsabilitate" prevederile actului normativ, menționând că "nimic nu este secret, ilegal sau imoral" în caracterul acestei OUG.
Iulian Tudor
01 feb. 2017, 18:24
Iordache: Oamenii au ieşit în stradă folosind argumente preluate de pe reţelele sociale. Să citească cu atenţie textul OUG

„Oamenii au ieșit în stradă, indignați de Ordonanța de urgență a Guvernului, folosind argumente preluate de pe rețelele sociale. Doar că nu e nimic secret, ilegal sau imoral în caracterul acestei ordonanțe. Și voi explica acest fapt cu contra-argumente la ‘argumentele’ vehiculate pe rețelele sociale. Îi îndemn pe toți cei care și-au strigat în stradă nemulțumirile să citească cu atenție și responsabilitate, cu ochii lor și nu ‘prin ochii altora’, atât textul ordonanței de urgență, cât și explicațiile mele„, a scris Forin Iordache, miercuri, pe Facebook.

Acesta mai spune că sunt false acuzaţiile potrivit cărora modificările Codurilor penal şi de procedură penală nu se pot face prin OUG, pe motiv că şi Guvernul Cioloş a luat măsuri similare.

„Guvernul Ciolos a operat 151 de modificări în ambele Coduri, multe dintre ele fiind considerate la limita constituţionalităţii de către Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România. (…) PSD nu a creat niciun fel de precedent şi nici nu a făcut ceva nemaivăzut”, a mai scrie Iordache.

Ministrul a precizat că nu se va dezincrimina abuzul în serviciu, pentru că OUG doar rezolvă un text „ambiguu” şi neconstituţional „Prin noua formă, am clarificat infracţiunea de abuz în serviciu sub două aspecte: a) ca infracţiune de corupţie, sub incidenţă penală, atunci când prejudiciul depăşeşte valoarea de 200.000 de lei SAU reprezintă vătămare gravă, certă şi efectivă a intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice; b) sub incidenţa Codului muncii, atunci când prejudiciul este mai mic de 200.000 de lei„, mai spune el.

Florin Iordache afirmă că este falsă şi acuzaţia potrivit căreia Autorităţile se protejează de răspundere cu privire la acte normative şi pot fura sub limita de 200.00 de lei.

„Prin Ordonanţă menţionăm că faptele de abuz în serviciu nu se pot aplica în cazul emiterii, aprobării sau adoptării de acte normative. Actele normative, chiar şi la nivelul administraţiei locale, reprezintă reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte tuturor, şi SE DIFERENŢIAZĂ de actele administrative individuale, care produc efecte, de regulă, faţă de o persoană, sau uneori faţă de mai multe persoane, nominalizate expres în conţinutul acestor acte (exemplu: hotărâri de consiliu local de atribuire a administrării unor servicii)„, a mai scris ministrul.

Florin Iordache face un apel la „calm şi luciditate”. „Poate comunicarea din ultimele zile a fost deficitară şi am dat ocazia rău-voitorilor la interpretări forţate. Tocmai de aceea, sper ca acest mesaj să clarifice aspectele considerate controversate„, şi-a încheiat acesta mesajul.

Zeci de mii de români protestează, miercuri seară, în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară, nemulţumiţi de faptul că Executivul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea codurilor penale. 

„Prostul satului face legea în România”, „Guvern de slugi”, „Sunt aici pentru că tu nu ai votat”, „Deşteaptă-te, române”, „Noapte de noapte cerem dreptate”, „Altă întrebare: Când dai abrogare?”, „Iordache, mama ta ştie cu ce te ocupi? E mândră de tine? Hoţule!”, „Să vă fie frică, ţara se ridică”, sunt câteva dintre mesajele de pe pancartele manifestanţilor.

Oamenii mai scandează „Hoţii”, „Jos Guvernul comunist”, „DNA să vină să vă ia”, „Puşcăria conduce România”, „Abrogaţi şi plecaţi”, „Dragnea, nu uita, România nu-i a ta”, „Corectorul”, „Mafia”, „PSD, ciuma roşie”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT