Premierul Sorin Grindeanu: Nu îmi dau demisia

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, duminică seara, că nu demisionează, răspunzând unei întrebări referitoare la solicitările protestatarilor din Piaţa Victoriei, care au cerut constant demisia Guvernului.
Iulian Tudor
05 feb. 2017, 17:39
Premierul Sorin Grindeanu: Nu îmi dau demisia

„Noi săptămâna viitoare avem două încercări în Parlament – legea bugetului de stat şi moţiunea de cenzură. Acesta este jocul democratic şi trebuie să revenim cât se poate de urgent la aceste noţiuni. (…) Deci modalitatea prin care Guvernul poate fi dat jos este prin moţiune de cenzură, fiindcă cealaltă modalitate, prin care eu mi-aş da demisia, nu se poate, pentru că nu mi-o dau„, a declarat Sorin Grindeanu, duminică, la o emisiune de televiziune, potrivit news.ro.

Grindeanu a subliniat că PSD a câştigat alegerile cu milioane de voturi, primind încredere pentru a pune în aplicare programul de guvernare.

Primul-ministru a apreciat că în Piaţa Victoriei au fost „multe lucruri neconforme cu realitatea” exemplificând cu faptul că se vorbea despre amnistie şi graţiere prin ordonanţă de urgenţă, s-a spus că este vorba despre o amnistie mascată sau că vor ieşi din închisoare corupţii şi violatorii, ceea ce nu este adevărat.

El a recunoscut că în privinţa OUG de modificare a codurilor penale „tot ceea ce înseannă bătălia comunicaţională a fost pierdută” de către Guvern, care nedorind escaladarea confruntării între cele două tabere a decis să facă un pas înapoi.

CITEŞTE ŞI: Guvern: Un proiect de lege de modificare a Codurilor penale va fi rezultatul unei ample consultări publice

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT