Guvernul american susţine că decretul privind imigraţia este un exerciţiu legal de autoritate a preşedintelui Trump

Decretul lui Donald Trump cu privire la imigrație reprezintă un "exercițiu legal de autoritate a președintelui", a estimat luni guvernul american în argumentele sale depuse în fața Curții Federale de Apel din San Francisco.
Filip Stan
07 feb. 2017, 06:30
Guvernul american susţine că decretul privind imigraţia este un exerciţiu legal de autoritate a preşedintelui Trump

„Decretul este un exercițiu legal de autoritate a președintelui privind intrarea străinilor în Statele Unite și admiterea refugiaților”, se poate citi în documentul prezentat judecătorilor de către Ministerul Justiției, potrivit AFP.

Potrivit administrației președintelui Donald Trump, decizia unui judecător federal din Seattle, vineri, de a bloca aplicarea acestui decret pe întreg teritoriul SUA este o „acțiune foarte excesivă”.

Ministerul Justiției estimează că acuzația potrivit căreia acest decret vizează musulmanii este „incorectă” și că restricțiile privind migrația sunt „neutre din punct de vedere al religiei”.

Cele două părți își vor prezenta pozițiile prin telefon în timpul unei audieri programată pentru marți, la ora locală l5:00 (23:00 GMT).

Citeşte şi ONU denunţă decretul emis de preşedintele Donald Trump referitor la imigraţia în SUA

Decretul semnat la 27 ianuarie de către președintele american pentru a „proteja națiunea de terorism” interzice intrarea în SUA a rezidenților din șapte țări cu majoritate musulmană (Iran, Irak, Libia, Somalia, Sudan, Siria, Yemen) timp de trei luni și îngheață primirea refugiaților pentru o perioadă de patru luni. Sirienii fac obiectul unei interdicții pe termen nelimitat.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Daniel Pancu pleacă de la CFR Cluj la Rapid! Antrenorul face curăţenie în Giuleşti: jucătorii de pe lista neagră
Capital.ro
Șoferii care trebuie să obțină un alt permis de conducere. Se face solicitare și se achită taxa. Cel național nu este recunoscut
Playtech.ro
Grădinițe de vară 2026 în București. Ce sectoare continuă programul și când încep înscrierile
Adevarul
Cum îți treci casa pe numele copilului fără să îți pierzi dreptul de a locui în ea
wowbiz.ro
Ultimele ore din viața Aliciei, eleva ucisă pe câmp în Bihor. Mesajul care spune totul despre ea și apelul video făcut înainte de tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Lovitură la Tribunal pentru omul care visa să ia FCSB! Marian Ceaușescu a izbucnit: ”Șpăgarule!”
MediaFlux
Nicușor Dan, anunț de ultimă oră. Ce guvern va avea România
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi