Percheziţii la un grup de traficanţi de droguri din Reşiţa. 26 de persoane vor fi audiate

Procurorii DIICOT efectuează, marţi, 15 percheziţii în Reşiţa la persoane suspectate de trafic de droguri de risc, precum şi deţinere de stupefiante pentru consum propriu, anchetatorii spunând că membrii grupului infracţional organizat sunt în special tineri, unii elevi, care ”au avut avantajul de a pătrunde relativ uşor în mediile de consumatori”. În total, 26 de persoane vor fi audiate în acest dosar.
Alina Costache
07 feb. 2017, 11:04
Percheziţii la un grup de traficanţi de droguri din Reşiţa. 26 de persoane vor fi audiate

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraş-Severin, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin efectuează, marţi, un număr de 15 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Reşiţa. Acţiunea vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, potrivit unui comunicat al DIICOT.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2015, ca urmare a destructurării mai multor reţele de traficanţi de droguri pe raza judeţului Caraş-Severin, având ca rezultat creşterea cererii pe «piaţă», s-a constatat o înmulţire semnificativă a situaţiilor de transformare a «consumatorului de droguri» în «distribuitor de droguri»”, se arată în comunicat.

Procurorii susţin că din ce în ce mai mulţi consumatori au identificat noi surse de aprovizionare cu droguri, în special din zona municipiului Timişoara, şi au început să asigure şi nevoia de consum a celor care nu aveau astfel de surse.

„Concomitent, pe considerente de amiciţie dar şi «de afaceri» au început să colaboreze, scopul principal fiind acela de a avea asigurată în permanent «marfa» în propriul cerc de distribuţie”, potrivit comunicatului DIICOT.

Astfel, în municipiul Reşiţa „s-a constatat cristalizarea” unei noi reţele de trafic de droguri.

„S-a reţinut că, spre deosebire de alte grupuri infracţionale destructurate anterior, acesta nu era format din membri cunoscuţi ai lumii interlope ci din tineri, unii dintre aceştia încă elevi, astfel că, din punct de vedere al nivelului distribuţiei de droguri, suspecţii au avut avantajul de a pătrunde relativ uşor în mediile de consumatori (spre deosebire de grupurile formate din persoane cunoscute ca violente, situaţii în care consumatorul era reticent în a avea contacte cu astfel de persoane)”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

În acest dosar, 26 de persoane vor fi audiate la sediul DIICOT Caraş-Severin.

Citeşte şi Două persoane care încercau să vândă peste două kilograme de cocaină în discotecile din Capitală au fost arestate

 

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Cum s-a afișat iubita lui Jude Bellingham. Ipostaza cu care i-a înnebunit pe fani
Capital.ro
Schimbări pentru asociația de proprietari. Reguli noi pentru grădinile de bloc. Se obține acordul a minimum 50% + 1 dintre proprietari
Playtech.ro
Programul mall-urilor de Paște 2026. Unde poți face cumpărături chiar pe 12 aprilie
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată și-a pierdut viața în Câmpina, după ce a intrat cu mașina într-un copac. Avea doar 28 de ani
iamsport.ro
Banciu cere desființarea unei echipe din SuperLiga: ”O chestiune de prioritate națională, ai dovada clară!”
MediaFlux
Persoana secretă din spatele lui Donald Trump. I-a șocat pe toți când l-a comparat pe președintele SUA cu Iisus Hristos VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj