Parlamentul Marii Britanii a aprobat planul Guvernului de a declanşa negocierile cu UE pe tema Brexit

Parlamentul Marii Britanii a aprobat, miercuri seară, planul detaliat al Guvernului Theresa May de a declanşa, probabil în martie, procedura de scoatere a ţării din Uniunea Europeană şi mandatul de negociere a condiţiilor Brexit.
Filip Stan
08 feb. 2017, 20:39
Parlamentul Marii Britanii a aprobat planul Guvernului de a declanşa negocierile cu UE pe tema Brexit

Planul prezentat de premierul conservator Theresa May pentru declanşarea procedurii Brexit prin activarea clauzei prevăzute în Articolul 50 al Tratatului Lisabona a fost aprobat cu 494 de voturi pentru şi 122 împotrivă.

În urmă cu exact o săptămână, Parlamentul britanic acordase, în primă lectură, votul general privind posibilitatea implementării planului de scoatere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Mandatul detaliat şi definitivat prin care Guvernul Theresa May va negocia cu Uniunea Europeană a fost aprobat miercuri.

De acum înainte, Parlamentul britanic se va concentra pe modalităţile de reinstituire a legislaţiei actualizate pe care Marea Britanie o avea independent de codul legal al Uniunii Europene.

Premierul Theresa May a semnalat că ar putea declanşa în martie procedura de scoatere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Negocierile vor dura cel mult doi ani de la invocarea clauzei de ieşire din UE prin activarea Articolului 50 al Tratatului Lisabona.

 Proiectul de lege trimis de Guvern spre aprobare Parlamentului are următorul conţinut:

„Lege care va conferi premierului prerogativa de a transmite, în virtutea Articolului 50 (2) al Tratatului UE, intenţia Marii Britanii de a se retrage din UE.
(1) Premierul poate notifica, în virtutea Articolului 50(2) al Tratatului Uniunii Europene, intenţia retragerii din UE;
(2) Această secţiune are efect indiferent de prevederile Tratatului privind aderarea la Comunitatea Europeană din 1972 şi oricărei alte legi”.

Dezbaterea parlamentară de miercuri seară a fost una tensionată. Un deputat din Partidul Laburist, Clive Lewis, a demisionat din formaţiunea de opoziţie argumentând că nu poate vota în favoarea Brexit.

Guvernul Theresa May va prezenta Parlamentului o singură formă a acordului cu Uniunea Europeană pe tema Brexit, iar, în cazul respingerii proiectului, Marea Britanie va reveni la normele generale prevăzute de Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), a avertizat marţi secretarul de stat David Jones. Practic, David Jones, secretar de stat pentru Brexit, a transmis Parlamentului că fie va accepta acordul de părăsire a Uniunii Europene în forma negociată de Guvern, fie va fi o ieşire din Blocul comunitar fără niciun acord. „Va avea loc un vot semnificativ – votul va fi ori pentru acordul pe care Guvernul îl va fi obţinut, ori, sincer, nu va exista niciun acord. Acestea vor fi opţiunile Parlamentului”, a declarat David Jones.

„Premierul Theresa May a transmis clar că, în cazul în care nu vom obţine un acord cu UE, vom reveni la alte aranjamente”, a adăugat David Jones, referindu-se la reglementările generale prevăzute de tratatele Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Premierul Theresa May a îndemnat luni seară Parlamentul britanic să nu încerce să modifice prea mult termenii ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Gică Hagi, copleșit de gânduri în autocarul naționalei. Imaginea care spune totul după România – Bosnia 2-4
Capital.ro
Cât durează, de fapt, să încarci o mașină electrică: Diferențele dintre Level 1, 2 și 3. Cum alegi corect încărcarea mașinii
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Horoscop 29 septembrie 2026. Finalul lunii vine cu o răsturnare de situație! Bani pentru unii nativi, o veste surpriză și planuri schimbate peste noapte
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte