Secţia Spitalului de Urgenţă Craiova, închisă de 4 luni din cauza unor infecţii cu Clostridium Difficile, este neoperativă

Activitatea Secţiei Endocrinologie a Spitalului Clinic de Urgenţă din Craiova, cel mai mare spital din Oltenia, închisă în octombrie după ce mai mulţi pacienţi au fost depistaţi cu bacteria Clostridium Difficile, este în continuare suspendată. Conducerea spitalului susţine că bolnavii se pot prezenta în ambulatoriu.
Iulian Tudor
13 feb. 2017, 10:31
Secţia Spitalului de Urgenţă Craiova, închisă de 4 luni din cauza unor infecţii cu Clostridium Difficile, este neoperativă

Activitatea Secţiei de Endocrinologie a fost suspendată în octombrie 2016, odată cu activitatea secţiilor Neurologie şi Diabet, după un control al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj la care mai mulţi pacienţi au fost depistaţi cu bacteria Clostridium Difficile, scrie Mediafax.

Cu ocazia verificărilor, inspectorii sanitari au constatat şi că cele trei secţii aflate la etajul IX al Spitalului Judeţean sunt supraaglomerate şi au dat conducerii spitalului un termen de conformare de două săptămâni.

După o lună, secţiile Neurologie şi Diabet, au fost deschise, iar Endocrinologia, care dispunea de 25 de paturi, a rămas cu activitatea suspendată, deoarece conducerea unităţii sanitare vrea să mute această secţie, dar nu găseşte spaţiu.

În prezent, activitatea Secţiei de Endocrinologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova este suspendată temporar, potrivit Deciziei nr.14/06.10.2016, emisă de Serviciul de Control în Sănătate Publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj„, se arată într-un răspuns transmis de conducerea spitalului la solicitarea Mediafax.

În ceea ce-i priveşte pe posibilii pacienţi cu afecţiuni endocrinologice, conducerea unităţii medicale a răspuns că aceştia se pot prezenta în ambulatoriul integrat al spitalului.

În 6 octombrie 2016, Direcţia de Sănătate Publică Dolj a suspendat activitatea secţiilor de Neurologie, Endocrinologie şi Diabet din cadrul Spitalului de Urgenţă din Craiova. Direcţia de Sănătate Publică Dolj a făcut o anchetă epidemiologică la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Craiova, după ce cinci pacienţi au fost depistaţi cu bacteria Clostridium Difficile, rezistentă la antibiotice, care provoacă diaree şi implicit deshidratare severă, putând duce la deces.

Pe lângă infecţii, inspectorii sanitari au constatat şi că secţiile sunt supraaglomerate.

Citeşte şi Peste 800 de bebeluşi, abandonaţi în spitale în decurs de 9 luni

DailyBusiness
PSD cere reducerea urgentă a prețului la motorină pentru fermieri și îl presează pe Bolojan să decidă rapid
Spynews
Irina Fodor, detalii impresionante din culisele căsniciei cu Răzvan Fodor. Prin ce momente grele au trecut de-a lungul timpului
Fanatik.ro
Singurul jucător care a reușit să marcheze 4 goluri în derby-ul Craiova – Dinamo. A fost unul dintre cei mai tari atacanți români
Capital.ro
Vestea serii pentru milioane de pensionari. Ministrul Muncii, anunț despre ajutoarele sociale
Playtech.ro
Cum funcționează metoda „firul invizibil” la bancomate. Hoții îți pot afla PIN-ul în câteva secunde
Adevarul
„Judecați-l ca pe un criminal de război”. Un loialist al regimului lui Putin, răbufnire rară în mediul online
wowbiz.ro
Vârful MApN avertizează! 21 de drone au fost lansate de Rusia spre România, anunță Radu Miruță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Constantin Gâlcă este îndoliat. Tatăl antrenorului de la FC Rapid s-a stins din viață
iamsport.ro
Uluitor! Fără Balaci, Dobrin, Chivu sau Mutu. Florin Prunea a alcătuit echipa ideală din istoria României și a surprins pe toată lumea
MediaFlux
PAPARAZZI Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund! Prânz romantic în oraș ziua în amiaza mare FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj