SCANDAL la Spitalul „Socola” din Iaşi. Angajaţii şi managerul, postări jignitoare pe Facebook

La Institutul de Psihiatrie „Socola" se duce de câteva zile un război al postărilor virtuale pe Facebook, unde angajaţii se jignesc reciproc la postări ale managerului dr. Gabriel Oprişanu pe pagina personală. În timp ce managerul ajunge să recurgă la formulări precum „scuturându-se de toate scursurile", o parte dintre angajaţi susţin că se simt ameninţaţi şi în viaţa de zi cu zi, nu doar în online, şi afirmă că au depus plângeri penale împotriva acestuia.
Iulian Tudor
14 feb. 2017, 08:41
SCANDAL la Spitalul

În ceea ce priveşte războiul de pe Facebook, unii angajaţi spun că este vorba despre „instigări ale personalului pentru a denigra imaginea”, în timp ce alţi angajaţi spun că este vor­ba despre „persoane fără caracter”, „mizerii ale societăţii” sau alte expresii jignitoare. În cursul zilei de sâm­bătă, 11 februarie, managerul institutului a postat pe propria pagină de Facebook o captură de ecran care con­ţine comentariul unei asistente medicale din cadrul spitalului la o altă postare, referitoare la „cei care beau de sting în timpul serviciului, care întreţin relaţii sexuale în găr­zile de noapte în rezerve sau saloane (în timp ce pacienţii stau şi aşteaptă sedaţi să-şi potolească poftele bolnave cei ce sunt plătiţi să aibă grijă de ei)„, dr. Oprişanu întrebând „Dragi colegi, care este opinia dumneavoastră vis-a-vis de afirmaţiile distinsei asistente Popea­nu din cadrul secţiei IX????„.

Managerul susţine că postarea de pe reţeaua de socializare nu a avut scopul de a denigra, ci a fost făcută pentru a cere părerea altor angajaţi din spital şi că va fi demarată o cerce­tare administrativă. La postarea res­pectivă s-au strâns însă zeci de co­mentarii răutăcioase în care două dintre asistentele medicale sunt criticate de colegii acestora şi în care ma­nagerul este susţinut de diferiţi angajaţi prin comentarii de genul „eu zic să nu ne coborâm la nivelul acestora. Aşa cum bine ştim că se insta­lează boala profesională la anumite caractere, zic să le găsiţi totuşi ac de cojoc sau le rezervăm un pat la etaj”, comentariu la care managerul empatizează cu un „like”, scrie ziaruldeiasi.ro.

Acesta mai susţine că el nu trebuie să fie mediator între angajaţii in­stituţiei pe care o conduce. „Comisia de disciplină se va întruni şi şeful de secţie va face cercetarea administrativă ca să vedem dacă sunt adevărate sau nu cele spuse. Eu ca manager nu trebuie să fiu mediator, am pos­tat în sensul în care au fost prezentate nişte lucruri foarte grave. Eu nu am primit nicio reclamaţie în acest sens, de la pacienţi sau apar­ţinători că nu li s-ar fi acordat toată atenţia, iar regulamentul de ordine interioară spune că dacă sunt pro­bleme în primul rând se discută în interiorul instituţiei, nu pe Face­book„, a precizat dr. Gabriel Opri­şanu, managerul institutului.

Pe de altă parte, asistenta medicală în cauză susţine că postarea a fost preluată dintr-o discuţie pe care aceasta o avea pe profilul unei colege şi că a fost decupată din context cu scopul de a o denigra în faţa colegilor. „Era o postare în care se discuta despre altceva, era o discuţie privată, nici nu apare numele Institutului Socol­a, putea fi vorba despre orice alt spital. A fost luat şi pus în alt context, tocmai pentru a instiga personalul împotriva mea. De-a lungul timpului am fost intimidată, urmărită de dumnealui, mi s-au făcut poze, familia mea a fost pusă în pericol, am făcut plângere penală şi voi face şi acum”, a precizat aceasta.

Mana­gerul mai spune că a ales să „ceară părerea angajaţilor” în acest mod, deoarece „este obligaţia mea fac chestia asta, se schimbă guverne pe Facebook, putem fi moderni atât cât ne permite legislaţia”, după cum susţine el, adăugând şi că aceasta i s-a părut metoda corectă. Într-o altă postare publică recentă a managerului, acesta spune că „Activitatea noastră (n.red.: a institutului) mer­ge înainte, scuturându-se de toate scursurile”. Explicaţia acestuia este că postarea se referă la „cine se simte”, şi nu la cineva anume dintre angajaţi.

Citeşte şi CAZ ŞOCANT la Spitalul de Boli Psihice „Socola”. Un pacient, bătut crunt de un infirmier

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
LIVE VIDEO tragere la sorți play-off Europa League. Adversara Universității Craiova, program, cine transmite la TV
Capital.ro
Regulă pentru șoferi. Defectul care poate duce la respingerea mașinii la ITP. Ce spune legea despre parbriz
Playtech.ro
De ce geamurile moderne au un punct negru într-un colț. Detaliul observat de puțini
Adevarul
De la iluzia „mai bogați ca ungurii”, la coada UE. Austeritatea lui Bolojan, comparată cu „Epoca de Aur”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România