Mai mulţi primari PSD din Iaşi s-au întâlnit la un motel să stabilească o strategie în privinţa lui Mihai Chirica. Reacţia primarului

Mai mulţi primari PSD din judeţul Iaşi s-au întâlnit, marţi după-amiază, la un motel de la marginea municipiului pentru a stabili o strategie comună privind ieşirile recente ale liderului filialei, Mihai Chirica, unul dintre participanţi susţinând că edilii PSD vor cere conducerii partidului schimbarea lui Chirica de la şefia organizaţiei de Iaşi.
Filip Stan
14 feb. 2017, 17:38
Mai mulţi primari PSD din Iaşi s-au întâlnit la un motel să stabilească o strategie în privinţa lui Mihai Chirica. Reacţia primarului

UPDATE Liderul PSD Iaşi, Mihai Chirica, susţine, după întâlnirea a 30 de edili PSD din judeţ la un motel de la marginea municipiului, că deciziile politice nu se iau în restaurant, ci la sediul partidului, adăugând că este corect să fie şi alte puncte de vedere în filială.

 

Întâlnirea edililor PSD din judeţul Iaşi a avut loc la un motel din apropierea municipiului, unul dintre participanţi susţinând că a fost o reuniune informală, la o cafea şi o apă minerală. Motelul aparţine omului de afaceri Vasile Puşcaşu, cumătrul lui Mihai Chirica, cei doi fiind în relaţii tensionate de un an.

Potrivit unor surse, la întâlnire ar fi participat 30 de primari din cei 60 de edili PSD din judeţul Iaşi.

La finalul reuniunii, primarul comunei Schitu Duca, Mihai Mihalache, a recunoscut că s-a căutat găsirea unei soluţii privind îndepărtarea lui Mihai Chirica de la şefia orgaizaţiei judetene Iaşi a PSD.

„Ne-am întânlit să discutăm ieşirile domnului primar Chirica în presa locală şi pe posturile de televiziune naţionale. Noi am stabilit vineri în comitetul executiv de la Iaşi ca toţi primarii de la Iaşi, şi dumnealui, de altfel, că susţinem Guvernul Grindeanu şi pe Liviu Dragnea ca preşedinte la nivel naţional. Dumnealui a afirmat duminică cu totul altceva, că nu susţine Guvernul, că nu este de acord cu Liviu Dragnea preşedinte. Noi primarii ne-am consultat în ce direcţie să mergem. O să facem o scrisoare prin care susţinem Guvernul Grindeanu şi PSD şi ne dezicem de Mihai Chirica şi de toate afirmaţiile sale făcute în spaţiul public începând de astăzi (marţi – n.r.)”, a declarat jurnaliştilor Mihai Mihalache, primarul comunei Schitu Duca, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, în scrisoare se va cere clar doar demiterea lui Chirca din funcţiile pe care le deţine, cea de preşedinte interimar al filialei Iaşi şi de vicepreşedinte la nivel naţional, nu şi excluderea sa din partid.

„Bucureştiul are obligaţia ca în cel mai scurt timp să decidă soarta lui Mihai Chirica, ca preşedinte interimar al PSD Iaşi”, a continuat Mihalache.

În acelaşi timp, Ovidiu Laicu, vicepreşedintele PSD Iaşi, a trimis din nou un comunicat de presă cu o scrisoare deschisă adresată parlamentarilor PSD de Iaşi şi preşedintelui executiv al partidului, Maricel Popa, prin care îi atrage atenţia că Mihai Chirica nu a mers la Bucureşti să reprezinte PSD-ul, ci „s-a apucat să se reprezinte doar pe el” şi „să joace împotriva propriei echipe”.

„De aproape două luni, dânsul nu a fost prezent la nicio şedinţă a Biroului Permanent Naţional sau a Comitetului Executiv Naţional. Practic, s-a autoexclus din aceste foruri de conducere ale partidului. Nu ştim dacă e un gest de aroganţă, de orgoliu sau de altceva. Este evident însă că degeaba am avut un vicepreşedinte PSD, căci acesta nu a mers la Bucureşti să ne reprezinte. În schimb s-a apucat să se reprezinte doar pe el, să joace împotriva propriei echipe, a PSD-ului, partidul care l-a făcut primar, vicepreşedinte la nivel naţional şi preşedinte interimar la Iaşi”, a anunţat Ovidiu Laicu, cel care a cerut duminică demisia de onoare a lui Chirica.

Totodată, Laicu le cere parlamentarilor PSD de Iaşi să se dezică de Chirica şi îi mai cere preşedintelui executiv să „vă apăraţi partidul şi să vă delimitaţi public alături de parlamentarii noştri de ceea ce face domnul Chirica”.

Reacţii au venit şi din partea Organizaţiei Municipale a PSD Iaşi, care tot, printr-un comunicat de presă, au anunţat că sunt de partea lui Chirica şi că părerile contra venite din interiorul filialei „nu sunt şi nu ar putea fi niciodată asumate de o organizaţie politică modernă precum este Organizaţia Municipală Iaşi a PSD”.

Contactat de către jurnalişti pentru a comenta reacţiile colegilor săi de partid, Mihai Chirica a întrebat râzând dacă este vorba despre „o lepădare”.

„Nu se dezic, e o chestiune care ţine şi la ei de personalitate. Eu am vrut să port o discuţie cu dumnealor. Credeam că este o discuţie principială şi sunt o parte dintre primari, nu uitaţi că noi avem totuşi peste 60 de primari în judeţ care au reuşit să ajungă acolo împreună, făcând o politică comună, de vizibilitate, să nu uite nimeni că am reuşit să radiem dinspre municipiu, care era prăbuşit complet, o politică care a fost folositoare întregului judeţ şi este mulţumitor pentru că a fost munca lor şi trebuie să le-o respect”, a declarat Mihai Chirica.

Aceasta a a continuat explicând că el este cel care se dezice de luare unor decizii de partid într-un restaurant, susţinând că acest lucru se poate face la sediul de partid.

„În fiecare zi se dezic de ceva, eu nu mi-am schimbat discursul politic, eu nu fac atac la persoană sau la conducerea partidului, ci provoc pe fiecare dintre membrii PSD la o analiză realistă, structurată, corectă, astfel încât concluzia să fie firească şi normală pentru România pe care o trăim astăzi”, a declarat Mihai Chirica, spunând, însă, că le respectă punctul de vedere.

Mihai Chirica a avut o reacţie şi la declaraţia preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, care, marţi dimineaţa, a declarat că „PSD a avut dintotdeauna în sânul său chirici, partidul se va pronunţa în următoarele zile. L-a mai susţinut o dată pe preşedintele Iohannis, când am nominalizat-o pe doamna Shaiddeh”.

„E onorant, sincer. E onorant plecând din cel puţin două puncte de vedere. Aceşti chirici provin din grecescul chirios care înseamnă domni, aşa scrie în greacă. Şi dacă suntem foarte mulţi domni în acest partid înseamnă că mai există o şansă pentru el. Domni vor mai fi în acest partid, sunt convins, şi vom reuşi să arătăm că social-democraţia este o politică care este mai mult decât necesară în România de astăzi. Sigur, eu nu pot să-mi permit, am totuşi o educaţie la care ţin foarte mult, să intru în dispute cu liderul partidului. Nu am nimic de împărţit pentru că nu vizez postul domnului Dragnea, chiar nici nu vreau. Desigur, nu cred că prin tot ceea ce am spus am ofensat vreodată social-democraţia, disciplina de partid este absolut o necesitate în orice formaţiune politică, indiferent cum se numeşte ea. Dar disciplina de partid are nevoie şi de raţiune, ea este necesară atunci când exprimă lucrurile bune care aliniază partidul şi care îl conduc spre cele mai înalte culmi ale succesului. În momentul de faţă se pare că vedem culmile în oglindă, în sens invers. Deci, este nevoie să ne raliem cu toţii pentru o politică social-democrată europeană în care disciplina de partid nu se contrazice cu posibilitatea de a-ţi exprima un punct de vedere, lucru pe care îl promovez şi la Iaşi”, a explicat Mihai Chirica.

DailyBusiness
Pensii 2025. Cu cât vor scădea pensiile de peste 3000 de lei, de la 1 august, după taxarea CASS
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Irina Columbeanu a spus tot despre iubitul francez! „Sunt deschisă!“
Fanatik.ro
Bărbatul care a lovit o femeie de faţă cu fiica ei rupe tăcerea: „M-a lovit și m-a mușcat!” Scandalul din parc explodează la Cluj. Exclusiv
Capital.ro
Cod Rutier 2025. TAXĂ obligatorie în toată România. Proprietarului vehiculului trebuie să facă o solicitare oficială
Playtech.ro
Anunț oficial de la PPC România. Cât vor plăti clienții acum pentru energia electrică
DailyBusiness
Gigi Becali, afectat de măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan. Ce pensie va avea de la 1 august
Adevarul
Momentul în care un tânăr de 18 ani vandalizează un semafor pietonal în Pitești
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Inflația accelerează: Românii, tot mai afectați de valul scumpirilor
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
Incident șocant la o nuntă din Vâlcea: O mireasă a fost bătută de mire în mijlocul petrecerii, pentru că a supărat-o pe soacră
Cancan.ro
Milionarul Mihai Bizu, care a încercat să-și înece soția în jacuzzi, și-a primit SENTINȚA! Cât va sta în spatele gratiilor
Playsport.ro
Dacă routerul WiFi are port USB, atunci ai o comoară. Iată cum îl transformi într-un...
Capital.ro
Decizie fără precedent pentru cei care au cont la bancă. Se dau banii înapoi. Taxele au fost declarate ilegale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
Infern după inundațiile din Texas: crește bilanțul la 82 de morți. Mai multe fete din tabăra de vară, încă dispărute
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Amendă fără precedent pentru românii care stau la bloc!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Satul care a devenit „capitala trandafirilor” din România