Adolescent amendat după ce a încercat să însceneze o tâlhărie

Un adolescent din Galaţi, care după ce a pierdut un ceas în valoare de aproximativ 800 de lei şi-a tăiat pantalonii şi s-a lovit în zona feţei pentru a se răni, reclamând apoi la Poliţie că a fost victima unei tâlhării, a fost amendat cu o sută de lei.
Filip Stan
15 feb. 2017, 13:20
Adolescent amendat după ce a încercat să însceneze o tâlhărie

Poliţiştii gălăţeni au fost sesizaţi, pe 23 ianuarie, de către un minor în vârstă de 17 ani care a spus că în cursul aceleiaşi zile, în timp ce se deplasa pe strada Arad, din municipiul Galaţi, a fost victima unei tâlhării, potrivit unui comunicat transmis miercuri de IPJ Galaţi.

Potrivit news.ro, băiatul le-a povestit poliţiştilor că a fost abordat de trei tineri necunoscuţi care, ameninţându-l cu un cuţit, l-au condus în scara unui bloc unde, prin acte de violenţă, l-au deposedat de un ceas în valoare de aproximativ 800 lei.

În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, pe fondul consumului de alcool, tânărul şi-a pierdut ceasul de mână şi pentru că avea mustrări de conştiinţă a înscenat tâlhăria.

Poliţiştii au concluzionat că după ce minorul a intrat în scara unui bloc unde şi-a tăiat pantalonii cu un ciob de sticlă şi s-a lovit în mod repetat în zona feţei pentru a-şi crea leziuni, el s-a deplasat la domiciliu său înştiinţându-şi tatăl că a fost bătut şi jefuit.

Fiind pus în faţa rezultatului investigaţiilor efectuate de poliţişti, tânărul a recunoscut fapta, fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 100 lei.

Vezi si: Un barbat in varsta de 28 de ani a fost arestat dupa ce a violat si talharit o femeie chiar cu cateva ore inainte sa se insoare

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Otniela, experiența pe care puține femei ar face-o! A ieșit complet din zona de confort
Fanatik.ro
Mitică Dragomir a dat verdictul în direct când a auzit primul 11 al FCSB cu Farul: „Un tâmpit!” Exclusiv
Capital.ro
Seceta severă afectează alimentarea cu apă din Bihor. 15 localități au restricții la consumul de apă după ce debitele râurilor au scăzut puternic
Playtech.ro
Zile libere legale în 2027. Vești proaste pentru cei care așteaptă minivacanțe. Cum pică sărbătorile
Adevarul
Românii care câștigă peste 20.000 de lei în mână pe lună: În ce domenii lucrează și cum au ajuns la aceste venituri
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Avertisment privind tusea care se prelungește. Simptomele care nu trebuie ignorate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România