Ministrul Muncii: Protestatarii ar trebui să ştie că legea le interzice să îşi ia copiii la mitinguri

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat miercuri, că cei care au ieșit în stradă pentru că vor să se respecte legea ar trebui să respecte, la rândul lor, Legea 272/2004 care prevede că părinții nu au voie să își ia copiii la mitinguri.
Iulian Tudor
15 feb. 2017, 15:50
Ministrul Muncii: Protestatarii ar trebui să ştie că legea le interzice să îşi ia copiii la mitinguri

„Cei care au ieșit în stradă au ieșit pentru că vor să nu se mai încalce legea. Există Legea 272/2004 care prevede foarte clar că părinții nu au voie să își ia copiii la mitinguri, să-i expună. Deci, dacă au ieșit în stradă pentru respectarea legii, ar trebui să știe și ei că există o lege care le interzice să își ia copiii acolo”, a spus Lia Olguţa Vasilescu, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului Muncii, ziariști, reprezentanți ai unor ONG-uri pentru apărarea drepturilor copilului, precum și persoane fizice au depus sesizări la ANPC privind expunerea copiilor la mitinguri.

„Nu a fost niciun fel de poliție din partea Ministerului Muncii și Justiției Sociale. În subordinea ministerului există Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului. Încă din primele zile de mitinguri, au sosit pe adresa acestei autorități foarte multe sesizări. Săptămâna aceasta, presa a solicitat, pe legea 544 (privind informațiile publice—n.r.) să se precizeze exact numărul și atunci am trimis prin biroul de presă o adresă către ANPC să ne comunice cu exactitate acest număr. Știu că alaltăieri erau depuse 29 de astfel de sesizări doar la București, nu am cuantificat și ce este în teritoriu. Parte din aceste sesizări sunt făcute de presă, parte de ONG-uri, parte de persoane fizice”, a spus Vasilescu.

Ministrul Muncii a precizat că ANPC transmite mai departe aceste sesizări la poliție și, conform Legii 272, aceasta trebuie să identifice părinții care au fost la miting și eventual să îi amendeze.

„Au fost câteva sesizări și împotriva domnului Nicușor Dan, care a venit cu copilul la miting. Sunt ONG-uri pentru apărarea drepturilor copilului, ziariști sau persoane fizice”, a menționat ministrul Muncii.

Vasilescu a mai afirmat că amenzile sunt între 5.000 și 10.000 lei și sunt aplicate de poliție.

„Nu îi amendează Olguța, ci poliția, iar amenzile sunt între 5.000 lei și 10.000 lei. Iar legea este foarte clară. Citiți Legea 272/2004 și veți vedea acolo că se precizează foarte clar că părinții nu au voie să își expună copiii la mitinguri. A ieșit chiar președintele României și a inflamat spiritele, pentru că nu a făcut altceva decât să ceară să se încalce o lege în România, or în momentul în care ieși în stradă și spui că te lupți pentru lege și ordine, iar tu ești primul care încalcă legea, ceva aici nu este în regulă (…) Dar sigur că acum e la modă să spui că Guvernul ți-a făcut ceva. Nu ți-a făcut nimic. Dar cred că trebuie să fim mult mai responsabil ca părinți, pentru că, aduceți-vă aminte, într-o noapte, la unul dintre acele mitinguri neautorizate, iarăși o încălcare a legii din partea celor care spun că respectă legea — unui jandarm i-a fost tăiat piciorul, un jandarm era în pericol să își piardă ochiul… Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă, Doamne ferește, unui copil i s-ar fi întâmplat ceva”, a mai afirmat Lia Olguța Vasilescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Fiul angajatului de la Dinamo mort în accident face lumină după plecarea de la club: „Asta am simțit”. Update Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 4 noiembrie. Cât costă euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile valori
Playtech.ro
Cum afli dacă reducerea de Black Friday este reală. Verificarea simplă pe care o poți face înainte de comandă
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Primele declarații ale președintelui Donald Trump, după ce democrații au preluat controlul Congresului.
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT