Asasinate şi tentative de asasinat atribuite Phenianului GALERIE FOTO

Uciderea fratelui vitreg al liderului nord-coreean se adaugă unei liste lungi de asasinate sau tentative de asasinate pentru care este suspectat regimul de la Phenian, vizând rude dezmoştenite ale clanului Kim, precum şi personalităţi sud-coreene, relatează Associated Press, care prezintă principalele cazuri de acest fel.
Iulian Tudor
15 feb. 2017, 18:58
Asasinate şi tentative de asasinat atribuite Phenianului GALERIE FOTO

Principalele asasinate şi tentative de asasinat atribuite Coreei de Nord, de-a lungul vremii:

Vărul trădător: Lee Han-young, un nepot al uneia dintre fostele soţii ale celui de al doilea lider al ţării, Kim Jong-il, a fost găsit mort, împuşcat, în faţa unui apartament din Seul, în 1997. Lee fugise în Coreea de Sud, via Elveţia, în 1982, însă Seulul a ţinut secretă sosirea sa până în 1996, când şi mama sa a fugit din Nord, informează news.ro

Lee a criticat dur ţara şi pe unchiul său dictator. Investigaţia privind moartea sa a conchis că Lee a fost asasinat de agenţi nord-coreeni. Asasinii s-au întors în Coreea de Nord înainte de a fi capturaţi.

Explozie la Yangon: Agenţi nord-coreeni au detonat o bombă menită să-l lichideze pe liderul sud-corean, în timp ce acesta vizita Myanmar, în 1983. Preşedintele Chun Doo-hwan a scăpat, însă peste 20 de oameni au fost ucişi, inclusiv patru miniştri, ambasadorul sud-coreean la Yangon şi mai mulţi consilieri de rang înalt.

Un agent nord-corean a fost împuşcat de poliţie, al doilea a fost executat, iar al treilea a murit în închisoare, în 2008. Myanmarul a rupt relaţiile diplomatice cu Phenianul în urma exploziei. Acestea au fost reluate în 2007.

Preşedintele Coreei de Sud: O echipă de comando formată din 31 de militari nord-coreeni au intrat nedectaţi în Coreea de Sud, în 1968, şi s-au apropiat foarte mult de palatul prezidenţial de la Seul. Forţele de securitate sud-coreene au reuşit să respingă asaltul în ultima clipă. Singurul membru al echipei de comando care a fost capturat a declarat că a venit pentru a-i “tăia gâtul lui Park Chung-hee”, preşedinte în perioada respectivă. Furios, Park a creat o echipă secretă de comando însărcinată să demoleze palatul de la Phenian al fondatorului nord-coreean, scrie news.ro

Tensiunile s-au redus ulterior, însă echipa sud-coreeană de comando, nemulţumită că planurile de infiltrare în ţara comunistă au fost anulate, s-a revoltat în 1971, când şi-a omorât instructorii şi s-a îndreptat spre Seul. A fost, însă, oprită.

Solicitant de azil: În 2010, doi agenţi care au pozat ca refugiaţi nord-coreeni au fost arestaţi pentru că au complotat să îl asasineze pe Hwang Jang-yop, un fost secretar al Partidului Muncitorilor care a cerut azil în Sud, potrivit news.ro.

Hwang, care i-a fost profesor lui Kim Jong Il, a criticat dur Coreea de Nord după ce a fugit din ţară, în 1997. Phenianul l-a numit trădător şi “gunoi”. Hwang a murit în 2010, la şase luni după arestarea asasinilor. El avea 87 de ani.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo și-a luat mașină în valoare de peste 1 milion de euro. Ce preferințe a avut fotbalistul
Capital.ro
Se montează semafoare cu radar. Șoferii care depășesc viteza vor fi opriți automat
Playtech.ro
Ce reprezintă stelele unui hotel. Diferenţele clare între o cazare de trei şi patru stele
Adevarul
Cât de mare a riscul ca europenii să intre în război cu Iran: „Trebuie acoperire aeriană, portavioanele vor fi cele ale francezilor și britanicilor”
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Laura Codruța Kovesi, atac dur la adresa lui Nicușor Dan: ”Îi doresc președintelui mult somn, un somn bun!”
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi