Angela Merkel îi dă replica lui Donald Trump: Statele Unite sunt puternice datorită NATO

Puterea Statelor Unite creşte şi datorită Alianţei Nord-Atlantice, afirmă cancelarul Germaniei, Angela Merkel, comentând afirmaţiile preşedintelui Donald Trump că NATO ar fi "desuetă", liderul de la Berlin părând să ignore apelurile Washingtonului privind creşterea bugetului pentru apărare.
Alina Costache
17 feb. 2017, 15:54
Angela Merkel îi dă replica lui Donald Trump: Statele Unite sunt puternice datorită NATO

Întrebată, într-o conferinţă de presă alături de premierul Canadei Justin Trudeau, despre afirmaţiile lui Donald Trump că Alianţa Nord-Atlantică ar fi „desuetă”, Angela Merkel a afirmat: „Trebuie să fim conştienţi cu toţii de valoarea NATO”.

„Eu cred că puterea Statelor Unite creşte şi datorită Alianţei Nord-Atlantice. Alianţa Nord-Atlantică este importantă şi pentru Statele Unite”, a precizat Angela Merkel, citată de site-ul revistei Focus.

Referindu-se solicitările în sensul suplimentării bugetului pentru apărare până la nivelul de 2% din PIB, Angela Merkel a amintit că Berlinul a sporit treptat cheltuielile pentru apărare, precizând că ţinta de 2% din PIB va fi atinsă în 2024.

„Pentru sporirea securităţii sunt necesare şi planuri de asistenţă pentru dezvoltare, precum şi măsuri de prevenire a crizelor”, a subliniat Angela Merkel.

Statele Unite ar putea revizui angajamentele în cadrul Alianţei Nord-Atlantice în cazul în care celelalte state membre NATO nu vor contribui mai mult la apărarea comună, a avertizat secretarul american al Apărării, James Mattis. „Sunt dator să vă ofer claritate asupra realităţii politice din Statele Unite şi să afirm o solicitare corectă din partea ţării mele la nivel concret”, a declarat James Mattis cu ocazia reuniunii miniştrilor Apărării ai ţărilor NATO. „America îşi va respecta responsabilităţile, dar, dacă naţiunile dumneavoastră nu vor să vadă America temperând angajamentele în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, fiecare dintre capitale trebuie să arate propria susţinere pentru apărarea noastră comună”, a atras atenţia James Mattis.

Şeful Pentagonului se referă la angajamentele generale în materie de apărare făcute de fiecare stat în cadrul NATO, dar în special la nivelul bugetelor naţionale pentru apărare, care ar trebui să depăşească 2% din PIB în toate statele membre.

„Contribuabilii americani nu mai pot purta în continuare sarcina unei cote disproporţionate în apărarea valorilor occidentale”, a adăugat Mattis. „Cetăţenilor americani nu poate să le pese de securitatea copiilor dumneavoastră mai mult decât dumneavoastră. Ignorarea capacităţii militare de reacţie demonstrează lipsă de respect pentru noi înşine, pentru Alianţă şi pentru libertăţile moştenite, care acum sunt în mod clar ameninţate”, a insistat şeful Pentagonului. „Alianţa Nord-Atlantică rămâne un pilon fundamental pentru Statele Unite”, a dat asigurări Mattis.

Citeşte şi Angela Merkel constată că nu există niciun dialog constructiv între Rusia şi NATO

În prezent, doar cinci dintre cele 28 de state membre NATO alocă cel puţin 2% din PIB apărării – Statele Unite, Marea Britanie, Estonia, Polonia şi Grecia.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a îndemnat, marţi, statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice să suplimenteze bugetele alocate apărării, în contextul „tensiunilor” internaţionale, cu o zi înaintea unei reuniuni. „Împărţirea sarcinilor în mod echitabil şi suplimentarea bugetelor pentru apărare reprezintă susţinerea alianţei transatlantice”, a declarat Jens Stoltenberg cu o zi înaintea unei reuniuni a miniştrilor Apărării din statele NATO. „Dacă reducem bugetele pentru apărare în perioadele în care tensiunile se diminuează, trebuie să fim capabili să le suplimentăm când tensiunile cresc, aşa cum se întâmplă acum”, a precizat Stoltenberg, citat de site-ul agenţiei Associated Press. „Nu ne aşteptăm ca toţi aliaţii să atingă imediat nivelul de 2%, dar ne aşteptăm să oprească reducerile bugetare”, a subliniat Stoltenberg.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a părut să condiţioneze solidaritatea la nivelul NATO de creşterea proporţională a contribuţiilor tuturor statelor membre. Liderii NATO cer tuturor ţărilor să crească bugetele pentru apărare la nivelul de 2% din PIB. Statele Unite se află pe primul loc în domeniul cheltuielilor pentru apărare, având un buget militar mai mare decât totalul celorlalte ţări membre, echivalentul a 3,61% din PIB-ul american.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Florin Prunea, amendat de Pro TV pentru dezvăluirile despre Desafio? Cum a reacționat fostul fotbalist
Capital.ro
Reguli la bloc în 2025. Documentul pentru întreținere care provoacă dispute cu asociația de proprietari. Termenul este 60 de zile
Playtech.ro
Cât va costa impozitul pentru un apartament de 50, 75 sau 90 de mp în Bucureşti: lista sumelor din 2026
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Jurnalista Simona Popescu s-a stins din viață! Aceasta a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la doar 59 de ani
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Pensionarii din România care vor primi bani în plus de anul viitor. Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde