DOLIU în Casa Regală a României, s-a stins din viaţă Elisabeta Dragomirescu

Familia Regală a României a anunţat că este în doliu, după ce s-a stins din viață Elisabeta Dragomirescu, cea care şi-a pus meritele şi calităţile în slujba acţiunilor Casei Regale.
Alina Costache
20 feb. 2017, 10:14
DOLIU în Casa Regală a României, s-a stins din viaţă Elisabeta Dragomirescu

”Dr. Elisabeta Dragomirescu, fost director al Fundației Principesa Margareta a României, a murit sâmbătă, a anunţat Familia Regală.

Dr. Dragomirescu s-a născut la 3 iulie 1947 în orașul Dej, din județul Cluj. A absolvit Facultatea de Medicina Veterinară din București în anul 1970. Ulterior, se dedică cercetării medicale la Institutul Oncologic din București. A colaborat o lungă perioadă de timp cu profesorul Alexandru Trestioreanu.

A fost director al Fundatiei Principesa Margareta a României într-una dintre cele mai dificile perioade din viața organizației, între anii 1993-1998. A creat si desfășurat proiecte sociale, culturale, educaționale și medicale. Printre categoriile defavorizate sprijinite de fundație în perioada directoratului Elisabetei Dragomirescu s-au numărat copiii infectați cu HIV, persoanele vârstnice, cele opt Case pentru Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din Capitală. A creat cabinete de consultații juridice gratuite pentru persoanele cu venituri mici. A înființat Clubul Seniorilor din București.

Pentru dotarea cu aparatură medicală și achiziționarea de medicamente a acordat sponsorizări cu sprijinul celorlalte filiale ale Fundației Principesa Margareta din SUA, Franța, Belgia, Elveția și Marea Britanie. Beneficiare ale acestor proiecte au fost spitalele Budimex, Grigore Alexandrescu, Colentina, Maternitatea Bucur, din Buhuși și din Constanța.

Fundația și-a îndreptat atenția către familiile cu mulți copii, vârstnicii singuri, asistați la domiciliu, și către căminele pentru bătrâni. A susținut financiar programul de terapie prin artă Artschool, în colaborare cu UNITER, pentru copiii aflați în orfelinate din București, Codlea, Piatra Neamț și Constanța.

Pentru meritele ei profesionale și calitățile sale umane, dr. Elisabeta Dragomirescu a fost distinsă de Majestatea Sa Regele Mihai I cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate, în anul 2008, primind medalia cu numărul 1”, arată Casa Regală a României.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Ce face Laura Teodoru după ce a demisionat de la Digi 24 în urmă cu 9 ani. Fosta prezentatoare s-a retras complet din viața publică
Capital.ro
România, în fața unei posibile crize a carburanților. Dumitru Chisăliță avertizează. Ce se poate întâmpla cu motorina în următoarele săptămâni
Playtech.ro
5 motive pentru care aerul condiționat miroase a mucegai. Problema pe care nu trebuie să o ignori
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul jucător din SuperLigă nu vrea să meargă la Insula Iubirii: ”Tu ai văzut câte cupluri s-au despărțit?”
MediaFlux
A treia dronă rusească doborâtă de MApN după ce a intrat pe teritoriul României. Președintele Nicușor Dan, anunț de ultim moment
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România