Firmele private din România vor mări salariile cu 4,5% în 2017

Companiile private din România şi-au programat în bugetele pentru anul 2017 creşteri ale salariilor cu 4,5%, în medie, comparativ cu 4,2% în 2016, potrivit studiului PwC HR Barometru, publicat marţi. Companiile şi-au revizuit în urcare previziunile legate de creşterea salariilor, comparativ cu proiecţiile anterioare.
Alina Costache
21 feb. 2017, 10:08
Firmele private din România vor mări salariile cu 4,5% în 2017

Studiul PwC HR Barometru reprezintă o actualizare a informaţiilor prezentate în studiile anuale de resurse umane derulate de PwC – PayWell şi Saratoga. 

„Companiile care au participat la studiul HR Barometru au indicat o rată de creştere salarială medie de 4,5% pentru anul 2017, comparativ cu o rată de creştere de 3,8% estimată în aprilie 2016. Cea mai mare rată de creştere salarială a fost raportată în sectorul de retail şi distribuţie (5,6%), iar cea mai mică în sectorul bancar (2,5%)”, arată studiul. 

Potrivit PwC, creşterile salariale bugetate pentru 2017 sunt mai mari decât cele estimate anterior, în aprilie 2016, pe toate sectoarele analizate în studiu, cu excepţia celui bancar.

„Decizia de majorare a salariului minim pe economie, atât în 2016, cât şi în 2017, a avut un impact major în sectoarele de activitate în care angajaţii remuneraţi la acest nivel au o pondere semnificativă în totalul forţei de muncă. Astfel se explică rata mai ridicată de creştere salarială în sectoare precum Retail şi distribuţie şi faptul că procentele de creşteri salariale bugetate pentru 2017 pentru segmentul de muncitori sunt mai ridicate comparativ cu tendinţa generală a pieţei (5,9% versus 4,5%)”, a declarat liderul echipei de servicii de consultanţă în resurse umane din cadrul PwC România, Horaţiu Cocheci.

 PwC avertizează, însă, că astfel de măsuri generează riscuri pentru sustenabilitatea afacerilor, mai ales dacă majorarea salariilor nu este corelată cu performanţa.

„În acest context, este necesar ca organizaţiile să creeze contexte adecvate care să faciliteze performanţa ridicată a angajatului şi, în acelaşi timp, să definească  programe de recunoaştere şi recompensare adecvate”, a mai spus Cocheci.

În 2016,  creşterile salariale implementate au fost de 4,2%, în medie, deşi companiile planificaseră iniţial un avans mai modest, de 3,9%. 

HR Barometru 2017 mai indică o creştere a ratei de încetare a contractelor de muncă până la 20% în acest an, de la 18,7% în anul precedent.

Studiul HR Barometru a fost derulat de PwC în perioada ianuarie-februarie 2017, pe baza informaţiilor furnizate de 59 de companii participante, din cinci sectoare: bancar, farmaceutic, retail-distribuţie, tehnologie-centre de servicii externalizate şi industrie producătoare. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT