Preşedintele Comisiei Europene vede Europa în „cercuri concentrice” după Brexit

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pledat joi pentru o Europă cu mai multe viteze, în urma crizei care s-a declanșat în cadrul Uniunii Europene în 28 aprilie anul trecut după votul britanic în favoarea Brexit, relatează France Presse.
Filip Stan
24 feb. 2017, 06:36
Preşedintele Comisiei Europene vede Europa în

„Vrem ca UE să avanseze? Și nu ar trebui ca aceia care vor să avanseze mai rapid să o poată face fără a-i deranja pe ceilalți, instituind o construcție mai structurată, deschisă întregii lumi?”, a întrebat retoric Juncker în cursul unei conferințe la Universitatea catolică francofonă din Louvain-la-Neuve (UCL), în apropiere de Bruxelles.

„Nu mai suntem la ora la care să ne imaginăm că vom putea face toți același lucru împreună”, a recunoscut Juncker în fața studenților la drept de la UCL, în intervenția sa „Europa: o viziune a viitorului”.

„Aș pleda în acest sens în cursul zilelor care vor urma”, a precizat el, în timp ce Comisia urmează să publice în curând o „Carte albă” înaintea summitului european din 25 martie, la Roma, care va marca cea de-a 60-a aniversare a Tratatului fondator al UE. Summitul în 27, fără Regatul Unit, va fi simbolic pentru această perioadă în care UE este marcată de crize repetate, potrivit Agerpres.

„Ar trebui ca în timpul aniversării de la Roma (…), pe baza ‘Cărții albe’ pe care Comisia o va publica probabil în cursul săptămânii viitoare, să încercăm să ne punem de acord asupra esențialului”, a continuat șeful executivului european.

„Cei care sunt de acord să facă cele mai multe lucruri împreună, care se pun de acord asupra a ceea ce este esențial să facă, pot fi 15 sau 28″, a insistat el, adăugând:”Și acest număr poate varia în funcție de un subiect sau altul”, apărare, politică economică etc.

Citeşte şi Marea Britanie va trebui să returneze 60 de miliarde de euro în urma Brexit-ului

Reluând tema pe care o abordase deja în cursul unei conferințe susținute în 9 decembrie la Maastricht (Olanda), Juncker a evocat o „orbită” diferită pentru țările europene care vor mai multă sau mai puțină integrare, potrivit Agerpres.

„Cred că trebuie să ne imaginăm continentul în cercuri concentrice”, a explicat șeful Comisiei, exprimându-și dorința să existe „în jurul centrului Europei o orbită pe care să poată lua loc țările cărora nu le place să împărtășească toate ambițiile celorlalte”. „Văd acolo Regatul Unit, de exemplu, Turcia și alte țări care nu o știu încă”, a conchis el.

Premierul britanic Theresa May s-a angajat să declanșeze formal procedura de separare a țării sale de Uniunea Europeană înainte de sfârșitul lunii martie.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu denunță „bătălia sondajelor”: „Sunt făcute la unul sau la altul în debara”
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
I-au cerut ajutorul lui ChatGPT pentru a-și organiza vacanța, dar totul s-a transformat într-un coșmar. Ce au putut să pățească doi tineri
Capital.ro
Reguli noi la bancomat. Cum se scot acum banii numerar la ATM. Românii trebuie să accepte schimbarea
Playtech.ro
Durere fără margini! Decizia luată de familiile celor doi logodnici morţi în maşină răsturnată în Argeş. Te cutremuri numai când auzi
Adevarul
Curse ilegale de cai în județul Olt. Poliția a intervenit cu luptători ai trupelor speciale. Ce sancțiuni au fost aplicate
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Rusia rescrie harta Europei. România, ținta directă
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Nuntă de coșmar în Râmnicu Vâlcea! Un bărbat a tras mai multe focuri de armă într-o mașină în care se afla o mireasă
Cancan.ro
Ștefania și Ștefan sunt tinerii logodiți care și-au pierdut viața în tragedia de pe Făgăraș. Urmau să se căsătorească 😢
iamsport.ro
Situație dezastruoasă: CFR nu a avut bani pentru avionul de Suedia, așa că Petrescu a achitat 80.000 de euro! Varga s-a împrumutat încă 100.000 de la un fost jucător pentru a plăti salariile, forțat de UEFA
MediaFlux
Ce se întâmplă cu zodiile pe 26 august, când Luna și Marte se întâlnesc
stirilekanald.ro
El este bărbatul înjunghiat mortal de propria soție. Cei doi soți se pregăteau pentru parastasul mamei victimei atunci când a avut loc incidentul
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!