Fost grefier de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, reţinut. A promis intervenţii pentru o decizie favorabilă într-un dosar de omor

Procurorii DNA Cluj au reținut-o pe Veronica Feher, fost grefier la Tribunalul Bistrița Năsăud, pentru două infracțiuni de trafic de influență în formă continuată, după ce a primit bani și alte foloase cu promisiunea că va interveni pentru o soluție favorabilă într-un dosar de omor.
Iulian Tudor
24 feb. 2017, 11:55
Fost grefier de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, reţinut. A promis intervenţii pentru o decizie favorabilă într-un dosar de omor

În perioada august 2016 – 14 februarie 2017, Veronica Feher a pretins și ulterior a primit suma de 100.000 lei și produse alimentare de la o persoană, rudă a doi inculpați trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, potrivit unui comunicat emis de DNA.

„Pentru această sumă de bani, inculpata i-a creat persoanei respective impresia că ar avea influență asupra magistraților din cadrul Tribunalului Bistrița Năsăud, însărcinați cu judecarea cauzei respective, în vederea emiterii unei soluții favorabile față de cei doi inculpați. În cursul anului 2016, Veronica Feher, procedând în aceeași manieră, a pretins și primit de la o altă persoană mai multe produse alimentare”, susțin procurorii.

DNA precizează că în acest caz Veronica Feher a creat impresia că ar avea influență asupra unui magistrat din cadrul Judecătoriei Bistrița, în vederea emiterii unei soluții favorabile față de una dintre părți.

Veronica Feher va fi prezentată vineri Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
Gigi Becali a dezvăluit antrenorul pe care a vrut să îl numească la FCSB în locul lui Baciu: “Noroc că nu a răspuns la telefon!”
Capital.ro
Ce înseamnă simbolurile de pe etichetele hainelor. Cum le speli și le usuci fără să le deteriorezi
Playtech.ro
Fructul pe care România îl produce din abundență, dar îl aduce în continuare din import. Prețul a coborât brusc
Adevarul
Viața cascadorului refugiat din Basarabia în 1944, care a jucat alături de Belmondo și Henry Fonda: Am fugit din România comunistă ca să ajung în California
wowbiz.ro
Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cosmin este tânărul motociclist care și-a pierdut viața în urma accidentului din Gorj. Acasă îl așteptau o soție și o fetiță
iamsport.ro
Gigi Becali, delir în direct: ”Nu sunt sănătos la cap, sunt nebun! Mă războiesc cu trepădușii la 69 de ani”
MediaFlux
2.000 de lei, diferență la pensie. Cei mai săraci și cei mai bogați pensionari români
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor