PROGNOZA METEO pe trei zile. Temperaturile scad şi va ploua. Iată de când se îndreaptă vremea

PROGNOZA METEO. În următoarele zile, temperaturile vor mai coborî în termometre şi va ploa, însă de luni se va încălzi din nou.
Filip Stan
25 feb. 2017, 14:33
PROGNOZA METEO pe trei zile. Temperaturile scad şi va ploua. Iată de când se îndreaptă vremea

PROGNOZA METEO. Sâmbătă noaptea, cerul va fi parţial noros în sud şi sud-est, unde în primele ore ale nopţii izolat vor mai fi precipitaţii slabe, predominant ploi. În restul ţării cerul va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste. Temperaturile minime, mai scăzute decât în nopţile precedente, se vor încadra între -12…-10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 2 grade pe litoral. Pe arii restrânse va fi ceaţă.

În Bucureşti, cerul va fi parţial noros, în primele ore vor mai fi condiţii de ploaie slabă, apoi temporar poate apărea ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.

Duminică, în zonele joase din sudul ţării vor fi înnorări mai ales la începutul zilei şi noaptea şi cu totul izolat vor fi posibile burniţe sau fulguieli. În restul teritoriului cerul va fi variabil cu înnorări temporare în cursul nopţii, când în regiunile nordice pe spaţii restrânse vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului în zona montană înaltă, în sudul Banatului şi la cote mai reduse în Moldova. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 grade în estul Transilvaniei şi 12 grade în sudul Munteniei şi Dealurile de Vest. Pe arii restrânse dimineaţa şi cu caracter local în cursul nopţii, se va semnala ceaţă.

În Bucureşti, cerul va avea înnorări mai ales la începutul zilei şi noaptea şi vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 8…10 grade.

Luni, valorile termice vor creşte în cea mai mare parte a ţării, astfel că vremea va deveni mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă din an. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi local ceaţă în special dimineaţa şi noaptea în zonele joase de relief. În a doua parte a nopţii nebulozitatea se va accentua în vest şi în nord-vest, unde izolat va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 şi 17 grade. (7…8 grade în Deltă şi estul Transilvaniei, 17…18 grade în zona de deal din Banat şi Oltenia)

În Bucureşti, vremea va deveni mai caldă decât în mod normal pentru sfârşitul lunii februarie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi condiţii de ceaţă dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 12…14 grade.

Marţi, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit la sfârşitul lunii februarie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi pe arii restrânse ceaţă în primele ore ale zilei şi noaptea, în zonele joase din sud, centru şi est. În a doua parte a nopţii nebulozitatea se va accentua în regiunile vestice unde va ploua local. Temperaturile maxime se vor încadra, în general între 10 şi 19 grade. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi local în vestul ţării.

În Bucureşti, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, cu o temperatură maximă de 16…17 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul zilei. Vântul va sufla slab până la moderat.

Miercuri, deşi valorile termice vor marca o scădere în regiunile vestice şi nord-vestice, vremea va fi în continuare mai caldă decât ar fi normal în această perioadă din an. Aria de nebulozitate şi ploi se va extinde dinspre vest şi va cuprinde majoritatea zonelor. La munte, la altitudini mari, vor fi precipitaţii mixte ziua şi predominant ninsori pe timpul nopţii. Local se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, dar local şi în vestul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 9 şi 18 grade.

Joi şi vineri, valorile termice vor fi în creştere de la o zi la alta, iar probabilitatea de ploaie va fi redusă.

DailyBusiness
Serialul care a cucerit Netflix-ul. A urcat pe primul loc în topurile lunii august
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
Drama tinerei care s-a căsătorit la 12 ani și a rămas văduvă la 19 ani. A fost vândută de familie și a trăit momente cu adevărat dureroase
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai poate face nimic. Soția sa, Cristela Georgescu, obligată să se conformeze. Nu s-ar fi așteptat să fie totul public
Playtech.ro
Temperaturile scad până la 0 grade. Zonele afectate brusc de frig în următoarele ore
Adevarul
Un nou scandal homosexual zguduie Biserica Ortodoxă Română. Desfrâu și mesaje halucinante între un preot și un tânăr
wowbiz.ro
El e băiatul de 13 ani mort după ce a mâncat tăieței! S-a prăbușit brusc, imediat după ce i-a consumat. Autoritățile sunt în alertă! Toate detaliile
Evz.ro
Cartea electronică de identitate și cartea simplă. Punctele-cheie care îi încurcă pe români
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Doliu în diplomația română! Ambasadorul Ioan Donca a murit la 85 de ani
Cancan.ro
Complicele lui Emil Gânj a fost PRINS! Ireal unde l-au găsit polițiștii din România pe Ilie Sălăgean
iamsport.ro
Florin Bratu l-a lovit pe Costin Ștucan: ”Mi-a dat o palmă! «Auzi, bă, de ce ai scris de mine?»”
MediaFlux
Locul de muncă la care lucrezi cu ChatGPT și primești salariu 25.000 lei
stirilekanald.ro
A fost prins în Germania. Emil Gânj a dat peste cap planurile polițiștilor
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!