Birourile Permanente reunite, convocate marţi pentru constituirea Comisiei de control a SIE

Birourile Permanente Reunite se întrunesc marţi, de la ora 17.00, pentru a discuta şi pune pe ordinea de zi a plenului reunit de miercuri proiectul de lege privind constituirea Comisiei de control a Serviciului de Informaţii Externe. Mai mulţi senatori şi deputaţi au depus o iniţiativă legislativă care prevede creşterea numărului de membri ai Comisiei de la cinci la şapte.
Filip Stan
28 feb. 2017, 05:57
Birourile Permanente reunite, convocate marţi pentru constituirea Comisiei de control a SIE

PSD doreşte să îşi adjudece şi conducerea Comisiei de control a SIE, după ce social-democraţii au obţinut şi şefia Comisiei de control a SRI prin Adrian Ţuţuianu.

Printre numele vehiculate să conducă Comisia de control a SIE se numără social-democraţii Dorel Căprar, Mihai Weber, Ion Mocioalcă şi Georgian Pop, au declarat surse PSD pentru News.ro.

Plenul reunit al celor două Camere a decis, pe 16 ianuarie, amânarea înfiinţării Comisiei pentru controlul SIE, la propunerea liderului deputaţilor PSD, Eugen Nicolicea, pe motiv că au fost propuşi ca membri doar deputaţi, fiind nevoie şi de senatori, astfel încât negocierile vor continua.

„În Comisia SIE trebuie să facă parte trei deputaţi şi doi senatori şi toată lumea a propus doar de la Camera Deputaţilor, ceea ce face imposibil să discutăm”, a spus Nicolicea, cerând amânarea discuţiilor pentru a continua negocierile între liderii de grup.

Mai mulţi deputaţi de la toate partidele parlamentare au depus la Camera Deputaţilor o propunere legislativă care prevede creşterea numărului de membri ai Comisiei speciale de control al activităţii Serviciului de Informaţii Externe (SIE) de la cinci la şapte, pentru a asigura „o mai bună gestionare” a procesului de control parlamentar asupra activităţii acestui Serviciu. Pentru actuala legislatură, Comisia pentru controlul SIE nu a fost constituită încă.

Potrivit proiectului de lege înregistrat la Camera Deputaţilor, modificarea art. 3, alineatul 1 din Legea nr 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea SIE se impune „în primul rând ca o necesitate pentru corelarea principiului reprezentării cu cel al configuraţiei politice actuale din cele două Camere ale Parlamentului, asigurându-se astfel participarea la procesul decizional al tuturor grupurilor parlamentare”.

De asemenea, având în vedere faptul că exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI se realizează de către un organism comun al celor două Camere parlamentare compus din nouă membri desemnaţi din grupurile parlamentare, „se impune creşterea numărului de membri ai Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SIE întrucât activitatea celor două organisme este similară şi prezintă acelaşi grad de complexitate”.

Astfel, alineatul 1 al articolului 3 din Legea nr 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea SIE se modifică şi va avea următorul cuprins: „Controlul asupra activităţii SIE este exercitat de Parlamentul României cu respectarea secretului asupra mijloacelor şi surselor de informare. În acest scop se constituie o comisie specială formată din patru deputaţi şi trei senatori aleşi din cadrul Comsiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale celor două Camere”.

Senatul este Cameră decizională în acest caz.

Iniţiatorii au solicitat Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor dezbaterea acestei propuneri legislative în procedură de urgenţă.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, declara în ianuarie că doreşte ca PSD să deţină şi preşedinţia acestei comisii, după obţinerea preşedinţiei Comisiei parlamentare pentru controlul SRI.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Olaru, Târnovanu și Șut au intrat în direct pe internet din vestiarul FCSB! Imaginile au devenit virale. Video
Capital.ro
Interdicția motoarelor cu ardere internă. UE face un pas înapoi. Virgil Popescu: E timpul să corectăm o greșeală istorică
Playtech.ro
De ce nu iese maioneza de post pufoasă. Ce ingredient strică totul
Adevarul
În ce orașe din România e cel mai scump să locuiești
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ea este Adriana, tânăra care și-a pierdut viața în Italia. Aceasta a pătruns pe sensul opus și s-a izbit violent de un camion
iamsport.ro
Cutremurător! Fostul căpitan din SuperLiga a ajuns să cerșească pe străzi: 'A ajuns boschetar, mi-a cerut un leu'
MediaFlux
Ce zodii simt nevoia de schimbare înainte de finalul anului
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul