CSM vrea sesizarea Inspecţiei Judiciare în cazul procurorului general Augustin Lazăr şi DNA privind gestionarea dosarului OUG 13

CSM cere sesizarea Inspecţiei Judiciare referitor la maniera în care DNA şi-a arogat competenţa de a verifica legalitatea şi oportunitatea emiterii unui act normativ, după decizia CCR, dar şi privind modul cum Procurorul General a gestionat comunicarea după emiterea ordonanţei.
Filip Stan
28 feb. 2017, 08:47
CSM vrea sesizarea Inspecţiei Judiciare în cazul procurorului general Augustin Lazăr şi DNA privind gestionarea dosarului OUG 13

„Vă propun să suplimentăm ordinea de zi cu două puncte. Primul punct care să vizeze sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la contextul în care DNA și-a arogat competența de a verifica legalitatea și oportunitatea emiterii unui act normativ, în sensul celor reținute în decizia CCR, precum și sub alte aspecte, (…) în special cu privire la situația de la DNA Ploiești, respectiv dacă s-au cunoscut disfuncționalitățile de la această unitate de Parchet și care au fost măsurile, dacă s-au luat măsuri, care au fost acestea, pentru a preîntâmpina evoluția acestui caz”, a propus Simona Marcu, potrivit Agerpres.

A doua propunere a vizat sesizarea IJ cu privire la modalitatea prin care Augustin Lazăr a gestionat comunicarea publică după trimiterea OUG 13.

„Al doilea punct vizează sesizarea Inspecției Judiciare pentru a verifica modul în care procurorul general, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, a gestionat comunicarea publică în perioada ulterioară trimiterii OUG 13/2017, din perspectiva respectării obligației de rezervă pe care o are orice magistrat”, a mai propus Simona Marcu.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Andrei Vochin a explodat după ce l-a auzit pe Gigi Becali: „Toți care vin la FCSB sunt proști, iar când pleacă sunt buni!”
Capital.ro
Secretarul general al PSD atacă decizia lui Nicușor Dan privind noul premier: Nu vom accepta ca românii să plătească din nou pentru decizii greșite
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și doar mirele a scăpat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
MediaFlux
Reguli în Uniunea Europeană privind banii cash. Cardurile bancare au învins numerarul
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte