Fiscul a colectat 32 miliarde lei la buget în primele două luni, cu 0,9% mai puţin faţă de anul trecut. ANAF intră în şedinţă luni

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat 32 miliarde lei la buget în primele două luni din acest an, cu 0,9% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă din 2016, iar preşedintele instituţiei a covocat o şedinţă pentru luni cu şefii de direcţii din ANAF, pentru un plan urgent de acţiune în scopul creşterii încasărilor, a anunţat vineri instituţia fiscală.
Filip Stan
03 mart. 2017, 13:30
Fiscul a colectat 32 miliarde lei la buget în primele două luni, cu 0,9% mai puţin faţă de anul trecut. ANAF intră în şedinţă luni

Anunţul vine după ce, vineri dimineaţă, premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, şi cu preşedintele ANAF, Bogdan Nicolae-Stan, la Palatul Victoria, principalul subiect al discuţiilor fiind situaţia îngrijorătoare a încasărilor la buget.

Citeşte şi: Ministerul Finanţelor: Dacă depăşim deficitul de 3%, vom face corecţii şi ajustări

Referitor la ţinta de deficit, precizăm că, atât Legea privind aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal bugetar nr. 5/2017 precum şi Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2017-2019 (…) estimează pentru anul 2017 un deficit bugetar (metodologie naţională) de -2,96% din PIB. Conform metodologiei ESA, deficitul este estimat la -2,98% din PIB, fără a depăşi limita de 3% din PIB stabilită prin Tratatul de la Maastricht. Pentru anul 2017 soldul structural anual al administraţiei publice este de -2,91% din PIB”, a precizat Ministerul Finanţelor

Premierul a cerut măsuri pentru creşterea încasărilor, transmite News.ro.

„Premierul României a solicitat creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare administrate de ANAF şi intensificarea mãsurilor de îmbunãtãţire a conformãrii voluntare. De asemenea, acesta şi-a exprimat disponibilitatea în susţinerea demersurilor ANAF pentru soluţionarea problemelor administrative, care afecteazã în prezent activitatea instituţiei”, a precizat comunicatul ANAF.

Solicitarea premierului a venit după ce şeful ANAF a indicat că situaţia încasărilor la buget nu este chiar atât de rea.

„Preşedintele ANAF a arătat că totalul veniturilor bugetare colectate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cumulat ianuarie şi februarie 2017” a însumat 31,99 miliarde lei, „ceea ce reprezintă o diminuare cu doar 0,9% – indice nominal faţă de perioada similară a anului trecut şi în condiţiile în care încasãrile din ianuarie 2016 s-au realizat prin aplicarea cotei de 24% TVA, în timp ce ianuarie 2017 a reflectat colectarea TVA în cotă de 20%”, a precizat ANAF.

Datele prezentate de ANAF sugerează că, după îmncasări foarte slabe în ianuarie, situaţia a dat semne de îmbunătăţire în a doua lună a anului.

În februarie, ANAF a colectat venituri bugetare de 13,87 miliarde lei, cu 6,7%, sau 874 milioane lei, mai mult faţã de februarie 2016, „în condiţiile în care cota de TVA în luna februarie 2016 era de 20%, iar în luna februarie 2017 – de 19%”.  

Deşi susţine că încasările la buget au scăzut „cu doar 0,9%” în primele două luni din 2017, şeful ANAF anunţă măsuri urgente pentru creşterea încasărilor la buget.

„Ca urmare  a acestei analize, Preşedintele ANAF, domnul Bogdan – Nicolae Stan a convocat, în cursul zilei de luni, 6 martie, o întâlnire de lucru cu conducerea Direcţiilor Generale Regionale ale Finanţelor Publice,  Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili şi a Direcţiei Generale Antifraudã Fiscalã, în vederea structurãrii unui plan urgent de acţiune, care urmeazã a fi adus la cunoştinţa prim-ministrului, la începutul sãptãmânii viitoare”, mai arată comunicatul ANAF.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Ruptură totală la FCSB între cel mai bun jucător din lot și antrenor. Revolta lui Tănase: „Am refuzat 1.500.000 de euro din China ca să fiu rezerva lui Tomiță?” Culisele scandalului. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
ANM anunță o lună august neobișnuită. Ce regiuni vor avea cele mai mari abateri de la normal
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România