Cezar Preda: PSD va trece banii de la autostrăzi la salarii cu voturile PNL, să nu spună lumea că suntem împotriva creşterii salariilor

Cezar Preda vicepreşedinte PNL, a criticat, sâmbătă, în Consiliul Naţional de Coordonare, faptul că liberalii nu se concentrează pe opoziţia la PSD, el spunând că, de frica de a fi de dreapta, PSD va trece banii de la autostrăzi la salarii cu voturile liberalilor.
Iulian Tudor
04 mart. 2017, 12:00
Cezar Preda: PSD va trece banii de la autostrăzi la salarii cu voturile PNL, să nu spună lumea că suntem împotriva creşterii salariilor

Cezar Preda a spus că, pentru el, care vine dintr-un partid care a bătut PSD singur, scorul de 20% al PNL la parlamentare este un dezastru.

Preda le-a spus participanţilor că, în opinia sa, PNL ”încă nu este fuzionat”, iar membrilor partidului le este frică să recunoască acest lucru. El a adăugat că PNL trece încă prin chinurile fuziunii, şi „cu vorbe mieroase”, şi „cu picioare la gleznă”, dar până în 17 iunie vor fi preşedinţi unici de organizaţii în toată ţara.

Preda a precizat că toată lumea e concentrată pe competiţia din PNL, dar nu aude nimic despre lupta cu PSD.

El a vorbit despre ”frica de a fi de dreapta”: ”În Parlament când PSD va zice să mutăm banii de autostrăzi la salarii noi vom ridica mâna de frică să nu zică lumea că suntem împotriva creşterii salariilor”.

Cezar Preda a susţinut şi necesitatea clarificării legislaţiei în privinţa incompatibilităţilor şi răspunderii penale a aleşilor locali. ”Suntem apărătorii statului de drept, al mersului european, dar nu înseamnă să ne lăsăm primarii sau administraţia fără un cadru juridic corect, să ştie când ridică mâna”, a spus vicepreşedintele PNL.

El a menţionat că PNL are o treime din primarii României, dar trebuia să aibă mai mulţi.

În privinţa alegerilor parlamentare, Cezar Preda a spus că în toamnă liberalii nu au avut curajul să ia steagul, au apărat un om corect, cinstit, cu bun simţ, dar nu au dat un mesaj şi astfel au fost bătuţi de unii care au avut mesaj.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce au făcut Gigi Becali și MM Stoica la pauza meciului FCSB – Corvinul 0-1! Gesturile de la lojă. Galerie foto
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT