Metrorex începe instalarea noilor sisteme de acces la metrou cu carduri contactless. Staţiile vor fi ÎNCHISE etapizat

Metrorex anunţă începerea lucrărilor de modernizare a sistemului de control – acces în 41 de staţii de metrou. Modernizarea se va face în 5 etape şi are ca obiectiv îmbunătăţirea serviciilor şi creşterea confortului în timpul călătoriilor cu metroul.
Cristina Macuc
06 mart. 2017, 13:51
Metrorex începe instalarea noilor sisteme de acces la metrou cu carduri contactless. Staţiile vor fi ÎNCHISE etapizat

Înnoirea sistemului de control – acces presupune înlocuirea liniei actuale de turnicheţi cu porţi de acces batante care facilitează atât intrarea, cât şi evacuarea rapidă a călătorilor în situaţii de urgenţă.

Noile porţi de acces vor fi dotate atât cu un sistem de citire a benzii magnetice pentru actualele cartele, cât şi cu un sistem de citire a cardurilor contactless. Acesta din urmă va putea fi utilizat după finalizarea lucrărilor de modernizare a sistemului de control – acces din toate staţiile de metrou.

Totodată, în cadrul proiectului sunt achiziţionate 139 de automate moderne de vândut cartele, care sunt prevăzute să dea rest şi să funcţioneze inclusiv cu POS.

Lucrările de modernizare încep la sfârşitul lunii martie

Lucrările de execuţie pentru modernizarea sistemului de control acces vor începe la sfârşitul acestei luni. Acestea vor fi executate treptat, pentru fiecare acces în parte, şi vor fi corelate în funcţie de fluxurile de pasageri. În cadrul proiectului de modernizare a sistemului de control acces, s-a avut în vedere să nu se execute lucrări simultan în două staţii învecinate.

În staţiile de metrou cu mai multe accesuri, lucrările se vor executa etapizat. Se va închide câte un singur acces până la modernizarea completă a acestuia, după care se va trece la celălalt acces, pentru a se asigura intrarea/ieşirea în staţie.

Din motive de securitate şi siguranţă a călătorilor, pe durata implementării proiectului, staţiile cu un singur acces, vor fi închise pe o perioadă de maxim o săptămână. Acestea sunt: Pantelimon, Apărătorii Patriei, Costin Georgian, Pipera, Aurel Vlaicu, Dimitrie Leonida, Tineretului, Basarab şi Constantin Brâncoveanu.

Lucrările aferente acestei etape se vor desfăşura în vara acestui an, începând cu luna iunie, când fluxul de călători este scăzut.

Metrorex va lua toate măsurile necesare pentru ca perioada de execuţie a lucrărilor să fie cât mai scurtă, iar impactul asupra călătorilor să fie minim.

În stația Republica a fost implementat proiectul pilot pentru efectuarea testelor de funcționare a echipamentelor de control – acces. Acestea au înregistrat rezultate pozitive.

Proiectul este finanţat din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 şi este în valoare de 149,7 milioane de lei, fără TVA.

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Istvan Kovacs îl arbitrează pe Lionel Messi! Al doilea meci pentru român la CM 2026
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Turiști români, lăsați fără bani și bagaje în Grecia. Zonele unde au fost raportate cele mai multe incidente
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Măsurile luate de autoritățile din Grecia după ce 148 de turiști au fost mușcați de peștele-iepure: „Sub nicio formă să nu se joace cu ei, să nu-i prindă”
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?