Proiect: Educaţia sexuală în şcoli, fără acordul părinţilor, interzisă

Afirmaţii halucinante într-un proiect de lege care interzice educaţia sexuală în şcolile primare şi gimnaziale fără acordul scris al părinţilor. În expunerea de motive a actului normativ, aflat astăzi în dezbatere la comisia de specialitate, iniţiatorul, deputatul Ninel Peia,  spune că sunt copii care pleacă ruşinaţi de la aceste cursuri.
Filip Stan
07 mart. 2017, 09:46
Proiect: Educaţia sexuală în şcoli, fără acordul părinţilor, interzisă

„Există deja şcoli unde copile de 10 ani pleacă ruşinate de la aceste cursuri”, sunt băieţi care nu mai înţeleg ce este aceea o familie sau de ce nu e nimic rău să ai sentimente erotice pentru Ionel şi nu pentru Diana”, se arată expunerea de motive al proiectului de lege.

,,Aceste vlăstare cărora le dorim cele mai bune lucruri şi o viaţă împlinită, copii pentru care facem sacrificii enorme, sunt traumatizaţi de informaţii care nu sunt, nu au fost şi nici nu vor fi specifice unei copilării normale, a singurei faze din viaţa fiecăruia care a fost binecuvântată cu miracolul inocenţei…”

Termenul de adoptare de către Senat a proiectului de lege prin care este interzisă educaţia sexuală în şcoli fără acordul scris al părinţilor s-a împlinit pe 5 decembrie, astfel că proiectul va ajunge în sesiunea următoare la Camera Deputaţilor, forul decizional.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Liga 2, live video etapa 4. Chindia – CS Dinamo 1-2. Uluitor! Echipa lui Ionuț Chirilă întoarce rezultatul și se impune. Cum arată clasamentul
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claudia-Mariana David, o cunoscută și apreciată avocată din Hunedoara, s-a stins din viață subit, la 49 de ani
iamsport.ro
Cercetat pentru ucidere din culpă, Kader Keita a părăsit România și a fost prezentat oficial la noua echipă!
MediaFlux
Pensii septembrie 2026. Anunțul momentului pentru 5 milioane de români
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat