Predoiu, despre declaraţia Parlamentului: Drumul spre iad este pavat cu bune intenţii

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a criticat dur declaraţia propusă de Călin Popescu Tăriceanu de reafirmare a rolului şi prestigiului Parlamentului, despre care a spus că se încadrează perfect în ipoteza ”drumul spre iad este pavat cu bune intenţii”, deoarece în loc să servească scopului de întărire a rolului şi credibilităţii Parlamentului, declaraţia lui Tăriceanu nu face altceva decât să respire autarhism şi intoleranţă.
Filip Stan
08 mart. 2017, 10:00
Predoiu, despre declaraţia Parlamentului: Drumul spre iad este pavat cu bune intenţii

„Drumul spre iad este pavat cu bune intenţii. Proiectul de declaraţie supus dezbaterii se încadrează perfect în această nefericită ipoteză. Suntem total de acord cu întărirea rolului, credibilităţii şi prestigiului Parlamentului. Problema este că proiectul de declaraţie nu serveşte acestui scop”, a declarat Cătălin Predoiu de la tribuna Parlamentului.

Prim-vicepreşedintele PNL a enumerat defectele, în opinia sa, ale proiectului de declaraţie, printre care intoleranţa puterii legislative faţă de puterea judecătorească şi, totodată, lupta Parlamentului pentru supremaţie în raport cu preşedinţia. ”Metoda e cooperarea, măsura e moderaţia. Acest proiect nu respiră cooperare, ci autarhism şi intoleranţă, musteşte de excese”, a mai spus prim-vicepreşedintele PNL.

Citeşte şi: Proiect de Declaraţie a Parlamentului: Klaus Iohannis, acuzat de „abuz de drept” şi „uzurpare”

Cătălin Predoiu a criticat majoritatea parlamentară pentru că foloseşte dublul limbaj. ”De ce Parlamentul s-a dat după colţ şi a lăsat Guvernul să defileze cu boroboaţa OUG 13?”, s-a întrebat liberalul.

Prim-vicepreşedintele PNL le-a mai transmis parlamentarilor din arcul guvernamental că, dacă vor respect din partea preşedintelui României, să nu mai părăsească sala când vorbeşte şeful statului, iar dacă vor respect din partea Justiţiei, să nu mai adopte legi care să afecteze lupta anticorupţie.

”PNL respinge acest proiect de declaraţie care nu face decât să decredibilizeze pe alocuri instituţia parlamentară”, a conchis Cătălin Predoiu.

Pe ordinea de zi a plenului comun de miercuri se află proiectul unei declaraţii, iniţiate de către preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, prin care Parlamentul îşi reafirmă ”supremaţia politică”.

„Parlamentul îşi reafirmă supremaţia politică faţă de toate celelalte instituţii publice şi se arată decis să-şi exercite cele trei funcţii fundamentale ce îi revin prin Constituţie. (…) Parlamentul, ca expresie a suveranităţii naţionale, reprezintă societatea românească cu toate componentele ei”, se arată în documentul care a fost dat publicităţii pe 13 februarie.

Călin Popescu Tăriceanu se lansează şi într-o critică la adresa preşedintelui, care, prin modul direct de alegere, „a indus impresia greşită că cel ales este primul reprezentant al naţiunii, că ar fi un preşedinte absolut al românilor, mai legitim şi mai reprezentativ decât Parlamentul.

„Nimeni şi în nicio materie nu-şi poate aroga dreptul de a uzurpa autoritatea legislativă a Parlamentului. (…) Parlamentul României califică drept neconstituţionale şi inacceptabile judecăţile pe care fie Preşedintele României, fie CSM, fie reprezentanţi ai Ministerului Public le formulează la adresa unor decizii şi activităţi ale Guvernului”, se mai spune în document, cu referire la disputele generate de către adoptarea OUG 13/2017.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
David Popovici, semifinale 200 m liber, LIVE la CE de natație Paris 2026. S-a anunţat ora de start a cursei şi adversarii
Capital.ro
BNR a revizuit în creștere prognoza de inflație pentru finalul anului. Mugur Isărescu: Mai avem o creștere suplimentară a prețurilor pe care trebuie să o avem în vedere
Playtech.ro
Ce trebuie schimbat la Cernavodă pentru ca reactoarele să nu mai depindă atât de mult de nivelul Dunării. Soluția indicată de directorul centralei
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trei copii au rămas orfani în urma incidentului rutier din Corbii Mari! Șoferul nu avea permis și ar fi condus băut
iamsport.ro
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”
MediaFlux
Horoscop 13 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii greșite
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat