Vaccinul împotriva hepatitei B ar putea fi adus din Norvegia. Statul va aloca fonduri şi pentru vaccinul pneumococic

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat joi că a fost activat un mecanism european pentru achiziția de vaccin împotriva hepatitei B, în prezent specialiștii români purtând discuții cu omologii lor din Norvegia despre condițiile în care acesta va putea fi adus în țară. De asemenea, ar urma să fie alocate fonduri şi pentru vaccinul pneumococic. 
Ionela Marcu
09 mart. 2017, 12:01
Vaccinul împotriva hepatitei B ar putea fi adus din Norvegia. Statul va aloca fonduri şi pentru vaccinul pneumococic

„Pentru vaccinul tetravalent s-a semnat și au și intrat cantitățile. Pentru hexavalent este semnat contractul. Procedura a fost finalizată. Pentru hepatită B, avem în continuare aceeași problemă. După cum știți, am activat un mecanism european pentru a achiziționa vaccin de hepatită B, am primit un răspuns din Norvegia și, în momentul de față, specialiștii din DSP au luat legătura cu omologii de acolo și vedem în ce condiții îl putem aduce”, a afirmat demnitarul, la o dezbatere publică.

În ceea ce privește legea vaccinării, Bodog a amintit că există două drafturi de proiecte care vor fi trimise în dezbatere publică și apoi la Parlament.

„Există două drafturi cu legea vaccinării, care au fost îmbunătățite mai mult sau mai puțin, drafturi pe care le voi trimite în dezbatere publică ca proiecte de act normativ promovat de Guvern. Ele vor merge în dezbatere la Parlament, însă m-am ferit până la momentul de față să dau drumul acestor legi din cauza faptului că nu avem aceste vaccinuri. Cea mai importantă prioritate a Guvernului este cea legată de vaccinare”, a subliniat ministrul.

El a adăugat că anul acesta se va introduce vaccinul pneumococic.

„Se introduce de anul acesta un nou vaccin, este vorba despre vaccinul pneumococic care se face peste tot în Europa, doar în România, nu. El a fost introdus în schema de vaccinare, însă nu au fost asigurate fonduri pentru achiziționarea vaccinului și în săptămânile viitoare vom demara procedurile și vom achiziționa acest vaccin”, a spus Bodog, conform Agerpres. 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău a vorbit despre gestul pe care l-a făcut în urmă cu câteva ore. Atât de emoționant! | FOTO
Fanatik.ro
Marius Șumudică, negocieri crâncene cu CFR Cluj. E vorba de 5 milioane de euro! Exclusiv
Capital.ro
Pilonul 2 trece în premieră de 100 de miliarde de lei câștig net. Câți bani au acumulat românii în fondurile de pensii private
Playtech.ro
Cod Galben de caniculă în România. Unde urcă temperaturile la 36 de grade și cum va fi vremea în București
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șapte persoane au fost reținute la Cluj, după ce o ambulanță a fost atacată și lovită cu bâte și topoare. Mărturiile cumplite ale ambulanțierilor
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscop 10 august 2026. Săptămâna începe cu noroc pentru aceste zodii. Vești bune, bani și oportunități neașteptate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat