Ministrul Finanţelor: Hotărârea de retragere a ofiţerilor SRI din ANAF trebuie să ajungă în CSAT

SRI a luat decizia retragerii oamenilor detaşaţi în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), iar decizia trebuie să ajungă în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, hotărârea urmând să fie adoptată în şedinţa din luna martie, a declarat ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan.
Iulian Tudor
10 mart. 2017, 14:09
Ministrul Finanţelor: Hotărârea de retragere a ofiţerilor SRI din ANAF trebuie să ajungă în CSAT

„Ofiţerii SRI au fost detaşaţi în cadrul ANAF în baza unei decizii a CSAT. Îndatoririle lor vizează elaborarea de strategii şi analize pentru perioada în care activează în ANAF. SRI a luat această decizie de a solicita să-şi retragă oamenii, iar decizia trebuie să ajungă în CSAT. Ar trebui ca această decizie să fie adoptată în şedinţa din luna martie”, a declarat, într-un răspuns pentru Mediafax, ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan.

Directorul Serviciul Român de Informaţii, Eduard Hellvig, a anunţat miercuri, într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX, că a demarat procedura de retragere a celor a celor 23 de ofiţeri SRI care activau în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, din ANAF. din anul 2013.

Potrivit SRI, decizia în acest caz a aparţinut tuturor factorilor decizionali din instituţiile statului român, reprezentate în CSAT, inclusiv preşedintele şi premierul României, Serviciul Român de Informaţii punând în aplicare, ulterior, hotărârea CSAT.

Serviciul Român de Informaţii a precizat, pentru MEDIAFAX, că specialişti militari din cadrul SRI au fost detaşaţi la ANAF, la solicitarea acestei instituţii, în conformitate cu prevederile Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în baza unei hotărâri CSAT clasificate, ei contribuind la creşterea gradului de expertiză analitică, la consolidarea unor mecanisme şi proceduri de lucru unitare şi, de asemenea, la asigurarea unor standarde superioare de integritate.

„Atribuţiile ofiţerilor detaşaţi au fost exclusiv cele aferente fişelor de post ale funcţiilor ocupate în cadrul ANAF. Pe perioada detaşării, ofiţerii SRI au răspuns exclusiv obligaţiilor de serviciu atribuite de şefii ierarhici din cadrul ANAF”, potrivit SRI.

Serviciul Român de Informaţii a mai precizat că numărul ofiţerilor detaşaţi la ANAF nu a fost niciodată de ordinul sutelor, fiind tot timpul mai mic decât cel aprobat prin hotărârea CSAT. Astfel, iniţial, au fost detaşate 28 de cadre, în prezent, aflându-se în derulare procesul de retragere etapizată a acestora.

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Universitatea Craiova nu vrea să audă de un baraj pentru Europa cu FCSB: “Este exclus să vină Mirel Rădoi aici!”. Calculele la titlu ale oltenilor. Exclusiv
Capital.ro
Ce i-a cerut Călin Georgescu lui Sebastian Ghiță: Sunt deja pe drumul luminii, eu sunt Președintele României!
Playtech.ro
La ce temperatură se plantează roșiile și ardeii în solar. Câte grade trebuie să aibă solul pentru a nu suferi răsadurile
Adevarul
Exod inversat. Statistica surprinzătoare a românilor care revin definitiv în țară
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Fostul jucător din Giulești, acuzat că l-ar fi ”lucrat” pe Săpunaru! Dezvăluirea fotbalistului de la Rapid: ”Îi toarnă lui Șucu în urechi toate prostiile!”
MediaFlux
Ilie Bolojan, anunț de ultimă oră privind cumulul pensie-salariu și mărirea vârstei de pensionare: „Trebuie să creştem vârsta de pensionare”
stirilekanald.ro
A fost măcel! Sunt peste 600 de morți
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj