Elev român admis la Stanford: „Consider că pot găsi mai multe oportunităţi de carieră în străinătate”

Elevul de clasa a XI-a de la Liceul Internaţional de Informatică din Constanţa, admis ca bursier la tabăra de vară a Universităţii Stanford din SUA, spune că ar vrea să facă falcultatea în străinătate pentru că, în opinia sa, poate găsi ”mai multe oportunităţi de carieră” în afară, el dorind să studieze inginerie electrică, scrie news.ro.
Filip Stan
12 mart. 2017, 11:16
Elev român admis la Stanford:

Alexandru Oprea este din Brăila, dar a venit în Constanţa ca să facă liceul. Fiind pasionat, la început, mai mult de matematică, el a ales Liceul Internaţional de Informatică. De altfel, profesoara de fizică Victoria Olaru a povestit cum s-a apropiat Alexandru de această materie.

“În clasa a noua Alexandru a venit la liceu atras de matematică. Cred că în prima lună activitatea desfăşurată de mine la fizică şi mai ales nucleul de copii din internat preocupaţi de fizică l-au făcut să dea atenţie fizicii, fără să-şi dea seama că o să-l acapareze fizica şi că o să ajungă la olimpiada naţională de fizică în clasa a noua, iar în anii următori se va păstra în plutonul fruntaş al elevilor participanţi la olimpiada de fizică cu premii la faza judeţeană. Deşi el şi colegii lui sunt doar în clasa a XI-a, preocupările lor sunt pentru toată fizica, mai avem puţin şi o terminăm şi pe cea de clasa a XII-a”, a spus profesoara Victoria Olaru.

Alexandru spune că a aplicat pentru tabăra de vară organizată de Universitatea Stanford pentru că voia să aibă o preocupare după încheierea anului şcolar.

“Am vrut să am activitate de vară şi am văzut posibilitatea de a accesa această tabără şi am încercat să ajung acolo. Am făcut eseurile, doamna profesoară Victoria Olaru m-a ajutat cu scrisoarea de recomandare şi am fost acceptat. Am scris trei eseuri: «De ce sunt un elev bun?», «Impactul familiei în succesul meu» şi «Activităţile mele extracurriculare». Acestea au avut 600 de cuvinte fiecare şi a trebuit să mă descriu ca elev, ca persoană, cum sunt eu într-o comunitate, care sunt calităţile mele principale de elev şi să descriu proiectele şi concursurile la care am fost. Am scris că m-am bazat pe ingeniozitate şi pe dorinţa de a mă perfecţiona”, a afirmat Alexandru Oprea.

După absolvirea liceului, Alexandru ar vrea să meargă la o universitate din Statele Unite, fiind interesat de ingineria electrică. Spune că îşi doreşte să înveţe peste hotare pentru că acolo sunt mai multe oportunităţi de carieră.

“Nu îmi doresc neapărat Stanford, am o listă mai mare de universităţi, în principal americane. Doresc să studiez inginerie electrică şi nu contează neapărat universitatea cât contează şi cum mă orientez după universitate. Mi-aş dori să proiectez plăci de bază şi componente electronice pentru diferite proiecte de dezvoltare. Aş putea face facultatea şi în România, nu consider că merg în America neapărat pentru avantajul teoretic sau al dotării universităţii. Consider că pot găsi mai multe oportunităţi de carieră în străinătate, nu merg acolo neapărat pentru studiat deoarece consider şcoala românească ca fiind foarte bună”, a spus Alexandru.

Deşi este pasionat de fizică şi îşi petrece mult timp studiind, Alexandru are şi alte preocupări. Merge la înot, se plimbă cu bicicleta, citeşte, unul dintre autorii săi preferaţi fiind Gabriel Garcia Marquez.

”Stau la liceul până la ora 13.30, apoi în unele zile am pregătire la fizică, iar în alte zile lucrez pentru diferite proiecte. Ajung la cămin pe la ora 17.00 şi atunci mă reapuc de teme şi mă documentez pentru materiile de a doua zi”, a mai spus Alexandru.

Profesoara Victoria Olaru îl descrie pe Alexandru drept un tânăr cu ”o putere de muncă deosebită”, care trebuie fructificată.

“El are o putere de muncă deosebită şi trebuie fructificată, mai ales în această perioadă, segmentul acesta de vârstă care este predispus la acumulări şi foarte important la salturi calitative. Asta înseamnă că trece la un alt nivel de gândire, nu este doar o acumulare de cunoştinţe, nu doar acest lucru se urmăreşte, ci să le şi prelucrăm calitativ şi să începem să observăm cam care este tendinţa în ştiinţă. În acest fel, gândul meu este să-i ajut pe copii nu numai să aibă cunoştinţe de fizică, ci şi ca societatea viitorului, care va fi din ce în ce mai complexă, să nu-i copleşească”, a explicat profesoara de fizică.

Tânărul a fost admis ca bursier în cadrul programului «Introducere în inginerie», ce va fi susţinut de către profesori ai Universităţii Stanford, în perioada 25 iunie – 14 iulie. Pe lângă cursurile care vor avea loc dimineaţa şi după amiaza, organizatorii au programat şi excursii la diverse obiective din zonă. Alexandru spune că nu este pentru prima oară când merge pe continentul american, el ajungând în anii trecuţi la Houston, Toronto şi Puerto Rico, pentru diverse concursuri.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Medeea, soția lui Florin Tănase, imagini inedite dintr-o destinație de vacanță de 5 stele. Cât costă aici o singură noapte de cazare
Capital.ro
Prețul petrolului scade, iar acțiunile cresc moderat pe fondul progreselor de pace dintre SUA și Iran
Playtech.ro
Harta pensiilor din România în 2026. Județele unde pensionarii primesc cu peste 50% mai mult
Adevarul
Băsescu apără decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna pe Veștea premier, dar îi reproșează o greșeală. Ce îi transmite lui Bolojan
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
”Finanțarea este oprită!”. Clubul de tradiție din fotbalul românesc, într-o situație critică
MediaFlux
Lovitură pentru români! Adio, pensii și salarii!
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți