Iulian Chifu confirmă dezvăluirile lui Ponta: Pactul de coabitare, scris în timpul suspendării

După ce fostul premier Victor Ponta a dezvăluit că pactul de coabitare cu Traian Băsescu a fost semnat de el, dar negociat de Liviu Dragnea, fostul consilier prezidențial Iulian Chifu a confirmat informația. În plus, Chifu a arătat că ideea a apărut în mai, conținutul a fost scris chiar în timp ce Traian Băsescu era suspendat, iar semnarea s-a făcut exact cu o zi înainte de desemnarea lui Ponta premier.
Filip Stan
14 mart. 2017, 20:03
Iulian Chifu confirmă dezvăluirile lui Ponta: Pactul de coabitare, scris în timpul suspendării

„Da, este adevărat. Detalii din interior nu sunt publice. Din punct de vedere al contextului, vă pot confirma că am avut un mandat din partea președintelui. Domnul Dragnea a avut mandatul celor doi co-președinți ai USL, Crin Antonescu și Victor Ponta, pentru a negocia respectivul acord”, a declarat fostul consilier prezidențial la un post de televiziune.

Iulian Chifu a oferit detalii suplimentare despre pașii parcurși până la aplicarea protocolului: „Conceptul de coabitare a fost elaborat în mai, odată cu preluarea guvernării de către PSD și domnul Ponta. Conceputul, conținutul a fost scris în septembrie, era chiar în timpul suspendării, încă nu revenisem la Cotroceni, iar negocierea reală s-a produs în luna decembrie, după alegerile generale, și fost semnat cu o zi înainte de numirea lui Victor Ponta din nou ca premier”.

Citeşte şi: Ponta: Liviu Dragnea a fost cel care a negociat pactul de coabitare cu Traian Băsescu

Ulterior, fostul consilier prezidențial a precizat, pentru Digi24, că nu a fost alegerea sa cu cine să negocieze, dar a refuzat să dea alte detalii despre locul negocierilor și cum au decurs acestea.

„Reporter: De ce l-aţi negociat la momentul respectiv cu Liviu Dragnea şi nu cu Victor Ponta?

Iulian Chifu: Nu este treaba mea să decid. Erau cei doi decidenţi, preşedinte, premier. Preşedintele mi-a dat mie mandatul, probabil că cei doi copreşedinţi, adică sigur cei doi copreşedinţi ai USL l-au mandatat pe domnul Dragnea şi s-au derulat aceste contacte şi negocieri.

„Nu pot să vă comentez mai mult despre modul în care s-au desfăşurat acele negocieri. V-am confirmat doar, odată ce primul ministru a pronunţat numele domnului Liviu Dragnea că această negociere a avut loc în această formulă. Până în acest moment, preşedintele României, Traian Băsescu, amintise despre conceptul şi acordul de coabitare în 2013 şi în mod repetat în 2014, iar din partea cealaltă nu se pomenise niciodată de participarea lui Liviu Dragnea. Ţinea de persoana de atunci, de Liviu Dragnea însuşi şi dacă dorea să facă aceasta destăinuire şi nu ţinea de preşedintele României sau de mine să dăm publicităţii acest nume.”

Precizările fostului consilier vin după ce ex-premierul PSD Victor Ponta a dezvăluit că pactul de coabitare cu Traian Băsescu a fost semnat de el, dar negociat de Liviu Dragnea și Iulian Chifu.

A doua suspendare a lui Traian Băsescu a fost votată de Parlament pe 6 iulie 2012, iar referendumul – care avea să fie invalidat de Curtea Constituțională – a avut loc pe 29 iulie. Pe 27 august 2012, apărea în Monitorul Oficial decizia Curții Constituționale de invalidare a referendumului, iar pe 28 august 2012, Băsescu se întorcea la Palatul Cotroceni.

Așa-numitul pact de coabitare, în fapt intitulat „acord de colaborare instituțională”, a fost semnat de Traian Băsescu și Victor Ponta pe 12 decembrie 2012. Documentul avea să fie făcut public pe 19 decembrie 2012.

Ex-premierul Victor Ponta a denunțat pactul pe 6 august 2014, la o zi după ce Traian Băsescu a declarat: „Eu eram cu spatele la zid după alegeri, cu majoritate de 70% care putea să nu discute cu mine. Slavă Domnului, pe lipsa de experiență a lui Ponta am reușit să semnez cu el acel celebru pact de coabitare. Da, a fost un politician mai slab decât mine.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Apelul disperat al unei cântărețe din Australia. Fiica ei de 4 ani a fost răpită de la școală
Fanatik.ro
De ce Rapid are abia a patra șansă la titlu? Echipa lui Daniel Pancu suferă mult la un capitol-cheie
Capital.ro
Bucureștenii vor rămâne fără apă rece între 13 și 16 octombrie. Apa Nova a anunțat întreruperi. Ce zone sunt afectate
Playtech.ro
Schimbare bruscă de vreme în România: de la 29 de grade, la ploi și ninsoare. Ce se întâmplă în București
Adevarul
Anunț-șoc în PSD: „Să ne pregătim de anticipate!” SURSE
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Componentul Generației de Aur: ”Steaua va juca cu 20.000 de oameni în tribune dacă va avea drept de promovare! Dacă va ajunge în Liga 1, va fi stadionul plin”
MediaFlux
Horoscop 12 octombrie 2026. Început de săptămână cu surprize uriașe! Unele zodii primesc bani, altele au parte de o schimbare care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte