Dragnea, despre deputatul „mitralieră”: Regret că am cedat propunerii PSD Argeş de a semna candidatura lui

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că nu deţine acasă o armă şi că nu ştie ce ar putea face cu ea, făcând referire la declaraţiile deputatului social-democrat Cătălin Rădulescu, în cazul căruia a spus că va cere suspendarea din PSD pentru o perioadă determinată. Liderul PSD a adăugat că regretă că a cedat propunerii PSD Argeş de a semna candidatura lui Rădulescu pentru actualul Parlament.
Filip Stan
18 mart. 2017, 11:58
Dragnea, despre deputatul

Întrebat dacă deţine o armă acasă, Liviu Dragnea a declarat, într-o conferinţă de presă care a avut loc la sediul Consiliului Judeţean Timiş, că nu deţine o armă şi că regretă declaraţiile colegului său Cătălin Rădulescu.

”Nu am armă acasă şi chiar este importantă întrebarea. Nu ştiu ce aş face cu ea. Eu regret că colegul nostru a avut o asemenea atitudine şi regret că am cedat propunerii PSD Argeş de a semna candidatura lui pentru acest Parlament. Voi propune cel puţin suspendarea din PSD pe o perioadă determinată. Afirmaţiile acestui deputat sunt inacceptabile”, a declarat Liviu Dragnea.

Citeşte şi: Deputatul „mitralieră” Cătălin Rădulescu a pierdut dreptul de a deţine arme

Întrebat, de asemenea, dacă aşteaptă demisia deputatului Cătălin Rădulescu din PSD, Liviu Dragnea a precizat: ”Eu tot trimit semnale”.

Deputatul PSD de Argeş Cătălin Rădulescu a spus, într-un interviu pentru „Adevărul”, că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui înfruntaţi cu tunuri de apă: „De ce mai stau ca proştii acolo? N-au treabă, n-au serviciu, n-au copii?”. Mai mult, el spune că şi-a păstrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie şi este pregătit să o folosească din nou: „Nu o să mi-o ia nimeni în viaţa vieţilor şi o ţin, că poate vreodată, dacă mai vine cineva cu vreo idee din asta să transforme statul ăsta pentru care am luptat noi, sunt pregătit să ies cu arma să trag, imediat.”, arată News.ro.

Marţi, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a deschis dosar penal în cazul declaraţiilor deputatului PSD Cătălin Rădulescu şi face cercetări pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Şi Poliţia Judeţeană Argeş a anunţat că s-a autosesizat după declaraţiile lui Rădulescu şi face verificări cu privire la respectarea Legii privind regimul armelor şi muniţiilor.

Vineri, poliţiştii argeşeni au anulat permisul de port-armă al deputatului Cătălin Rădulescu, după ce au verificat, la locuinţa acestuia, modul în care sunt deţinute armele şi au constatat că parlamentarul păstra fără piedică mitraliera AKM pentru care nu avea dreptul de a deţine muniţie şi au descoperit şi muniţie care nu se potriveşte armei de vânătoare pe care Rădulescu o deţinea legal.

Tot vineri, liderul filialei judeţene PSD Argeş, Şerban Valeca, a spus că declaraţiile deputatului Cătălin Rădulescu au adus ”un prejudiciu imens” PSD, dar că filiala nu a convocat Biroul Permanent Judeţean pentru a discuta atitudinea acestuia întrucât a avut alte priorităţi.

La rândul său, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, declara că este „foarte puţin probabil” ca deputatul Cătălin Rădulescu să mai rămână în PSD, în condiţiile în care afirmaţiile sale privind protestatarii sunt „de o gravitate foarte mare”, motiv pentru care el le va propune colegilor sancţiunea maximă.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Scene revoltătoare în fotbalul românesc. Team-managerul a sărit să bată un fotbalist de la propria echipă. Prima reacție a jucătorului
Capital.ro
Proprietarii de terenuri sunt despăgubiți. Cazurile în care poți solicita compensații. Se acordă obligatoriu
Playtech.ro
Ce poți mânca cu 100 de lei pe litoralul românesc. Prețurile afișate într-un restaurant din Eforie Nord au stârnit reacții
Adevarul
Cum afli exact când te poți pensiona. Calculatorul CNPP care arată vârsta de pensionare actualizată
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Ședință de urgență la Hermannstadt: finanțatorul ar fi decis să renunțe la echipă! Viitor incert pentru sibieni în Liga 2
MediaFlux
Schimbări majore la bancomatele din România! Obligație pentru toate băncile de a permite aceste retrageri
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?