Jimmy Breslin, jurnalistul american câştigător al unui premiu Pulitzer, a murit

Ziaristul newyorkez Jimmy Breslin, câștigător al premiului Pulitzer pentru editorialism în 1986 și autor de coloane în ziare timp de peste 50 de ani, a murit duminică în casa lui din Manhattan, la 88 de ani, a informat New York Daily News, cotidianul unde și-a desfășurat mare parte din carieră, relatează EFE.
Alina Costache
20 mart. 2017, 07:38
Jimmy Breslin, jurnalistul american câştigător al unui premiu Pulitzer, a murit

Jimmy Breslin, care a murit în urma unor complicații ale unei pneumonii, „a fost vocea furioasă, amuzantă, scandaloasă și atentă a oamenilor care transformă scrierea jurnalistică în literatură”, a declarat redactorul șef al Daily News, Arthur Browne.

Într-unul din editorialele sale cele mai cunoscute și care i-a adus premiul Pulitzer, el a relatat despre prea puțin înțeleasă atunci boală SIDA, descriind suferințele unui bolnav, David Camacho.

Breslin a continuat să scrie până de curând deoarece, așa cum spunea el, mânia îl motivează: „Mânia este singura calitate care m-a menținut pe mine și pe oricine a studiat vreodată în viață, pentru a putea scrie editoriale în ziare”, explicase veteranul jurnalist.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
U Cluj i-a găsit deja înlocuitor lui Jovo Lukic. Are 4 goluri în SuperLiga în 2026. Exclusiv
Capital.ro
Europa primește un avertisment dur de la FMI. Rezervele s-ar putea epuiza, iar costurile vor exploda
Playtech.ro
Falimentul firmei poate obliga salariatul să dea banii înapoi? Situația zilelor libere plătite în avans
Adevarul
Băsescu apără decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna pe Veștea premier, dar îi reproșează o greșeală. Ce îi transmite lui Bolojan
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
Despărțire la CFR Cluj după o discuție cu Dan Petrescu: ”Ne-am strâns mâna și ne-am văzut fiecare de drum”
MediaFlux
Datoriile la ANAF s-ar putea șterge. Fiscul va fi obligat să elimine obligațiile fiscale ale românilor
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți