Cozi de maşini pe aproximativ 10 kilometri la Giurgiu, la trecerea frontierei spre Bulgaria

Tirurile care așteaptă trecerea frontierei spre Bulgaria prin PTF Giurgiu Ruse formează cozi de aproximativ zece kilometri pe DN 5, iar cozile care se formează aproape săptămânal au ajuns să îi deranjeze nu numai pe șoferii care așteaptă, cât și pe cei care locuiesc în vecinătatea drumului național.
Filip Stan
22 mart. 2017, 13:10
Cozi de maşini pe aproximativ 10 kilometri la Giurgiu, la trecerea frontierei spre Bulgaria

„Vrem să ajungem la controlul de frontieră, dar văd că suntem în dreptul localității Frătești, mai avem aproximativ zece kilometri până în punctul de frontieră și deja ne-am oprit din cauza cozii formate”, a declarat Alexandru A., unul dintre șoferi pe tir care aștepta miercuri în jurul prânzului în capătul cozii de pe DN5.

Cozile de tiruri formate aproape tot timpul pe DN 5 au început să îi deranjeze și pe cei care locuiesc în vecinătatea drumului național. Sătenii din Remuș spun și că aproape toată săptămâna una din cele două benzi de circulație de pe DN 5 este ocupată de tirurile care așteaptă la frontieră, iar în zonă au loc și foarte multe accidente pentru că toți ceilalți șoferi trebuie să folosească numai o bandă de circulație.

Localnicii se plâng și de faptul că pe marginea drumului național rămân și multe sticle sau alte ambalaje în urma tirurilor care așteaptă la coadă.

„Motivul pentru care se formează cozi la frontieră este acela că șoferii de tiruri trebuie să aștepte controlul de frontieră după care trebuie să își achiziționeze vinietele de călătorie pe drumurile din Bulgaria doar de la punctele amplasate în frontieră, iar plata se face numai cu cardul. Din observațiile noastre, în primele trei zile ale săptămânii este un vârf al traficului, deoarece în week-end mulți șoferi de tiruri evită să pornească la drum”, a declarat, pentru Agerpres, purtătoarea de cuvânt a ITPF Giurgiu, Cristina Onofrei.

Potrivit informării Poliției de Frontieră, timpul de așteptare pentru un tir ajuns în PTF Giurgiu este de aproximativ 20 de minute, iar traficul se efectuează pe două artere numai că, potrivit șoferilor, tirurile care ajung acum la coadă la aproximativ zece kilometri de punctul de frontieră pot aștepta și câteva ore trecerea prin punctul de frontieră.

La PTF Giurgiu-Ruse, după trecerea podului Prieteniei, aproape de intrarea în Bulgaria, se află amplasate două tonete de încasare a contravalorii vinietelor de călătorie pe drumurile din Bulgaria, una pentru tiruri și alta pentru autoturisme, iar în 24 de ore aproximativ trei sute de tiruri ies din România spre Bulgaria.

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Nuțu Cămătaru și soția lui au fost nași de cununie! Imagini de la ceremonie
Fanatik.ro
Prima victimă a victoriei lui Peter Magyar. Cine este ”blonda lui Orban” care a zburat din funcție după ce liderul Tisza a trecut la amenințări directe
Capital.ro
Schimbări privind obținerea permisului de conducere. MAI vrea să modifice regulile în România
Playtech.ro
Ce este sistemul EES de pe aeroporturile din Europa. Introducerea controlului special a provocat haos și întârzieri
Adevarul
Șoc în fotbal: fostul portar Alex Manninger a murit într-un accident rutier îngrozitor. A intrat cu mașina într-un tren de pasageri
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Lucescu, dezvăluirea care îți va rupe sufletul. ”Și-a dorit să mergem împreună, dar n-am mai apucat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
17 persoane și-au pierdut viața şi aproape 100 au fost rănite, după ce Rusia a atacat Ucraina cu drone şi proiectile. Cum a răspuns Kievul
iamsport.ro
Edi Iordănescu a rupt tăcerea! De ce a plecat, de fapt, de la echipa națională: ”Asta am cerut! Nu am ajuns la un numitor comun”
MediaFlux
Avertisment privind populaţia României! Numărul românilor va scădea cu un sfert până în 2100
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj