Klaus Iohannis l-a decorat pe Cristian Ţopescu: Tinerii români pot găsi modele de inspiraţie în performanţele dumneavoastră

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat, miercuri, pe Cristian Ţopescu, la Palatul Cotroceni, cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, afirmând că tinerii pot găsi modele de inspiraţie şi lecţii de viaţă din performanţele sale, notând parcursul său profesional divers.
Iulian Tudor
22 mart. 2017, 15:13
Klaus Iohannis l-a decorat pe Cristian Ţopescu: Tinerii români pot găsi modele de inspiraţie în performanţele dumneavoastră

„Momentul de astăzi îmi oferă prilejul şi bucuria de a decora o personalitate care şi-a dăruit întreaga activitate, talentul şi priceperea sportului românesc – domnul Cristian Ţopescu. (…) Tinerii români pot găsi modele de inspiraţie în performanţele dumneavoastră, adevărate lecţii de viaţă şi exemple ale tăriei de caracter. Timp de 40 de ani, aţi adus în casele noastre momentele în care sportivii români au obţinut victorii incredibile, devenind astfel unul dintre cei mai dinamici şi eficienţi vectori de promovare a României în lume”, a spus preşedintele.

El a menţionat parcursul profesional „complex” al acestuia, care excede calitatea de comentator sportiv, fiind, în anii 1960, şi campion naţional la hipism, apoi reporter sportiv la Televiziunea Română, precum şi publicist în domeniul sportului.

„Vocea dumneavoastră, decenţa, eleganţa şi profesionalismul comentariilor au reprezentat momente de regăsire în valoare, în devotament şi dragoste pentru sport şi pentru România, în cele din urmă. Având în vedere că peste numai patru zile veţi împlini frumoasa şi onorabila vârstă de 80 de ani, vă adresez calde urări de «La mulţi ani», sănătate şi împlinirea tuturor aspiraţiilor”, a mai spus preşedintele.

Cristian Ţopescu a rostit, la final, câteva cuvinte de mulţumire.

„În pragul împlinirii unei vârste, sper, respectabile, în faţa preşedintelui ţării mele, pot să spun doar un singur cuvânt: mulţumesc”, a spus el.

Steaua României nu este prima decoraţie primită de către Ţopescu din partea statului român. Lui i-au mai fost decernate Ordinul Meritul Sportiv, Ordinul Olimpic Colanul de Aur şi Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler. De asemenea, în urma unui decret semnat de preşedintele României în octombrie 2016, colonelul în retragere Cristian Ţopescu a fost avansat la gradul de general de brigadă.

Pe 30 ianuarie, prin Hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, fostul comentator a primit titlul de cetăţean de onoare al Bucureştilor.

Cristian Ţopescu este unul dintre cei mai cunoscuţi comentatori sportivi din România. Ţopescu a activat şi în viaţa politică, fiind senator în perioada 2008–2012, din partea Partidului Naţional Liberal. Pe 26 martie va împlini 80 de ani.

Cristian Ţopescu a urmat cursurile Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport şi a fost membru al echipei hipice a României, practicând sărituri peste obstacole. Mai târziu, a lucrat ca reporter sportiv la Televiziunea Română. Tot în cadrul TVR, a fost realizator de emisiuni, comentator sportiv, redactor şef Sport şi director general adjunct al TVR. Acesta a fost reporter sportiv şi la postul de radio Europa FM, director relaţii publice la Fotbal Club Steaua, director al ziarului Prosport, dar şi comentator la televiziunea Eurosport.

Cristian Ţopescu a comentat peste 5.000 de transmisiuni live, 13 ediţii ale Jocurilor Olimpice, dar şi campionate mondiale şi europene.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
O mai ții minte pe Ana Ivanovic, cea care a fost mai bună prietenă a Soranei Cîrstea din lumea tenisului? Ce face acum
Capital.ro
Europa primește un avertisment dur de la FMI. Rezervele s-ar putea epuiza, iar costurile vor exploda
Playtech.ro
Transferurile între rude, în vizorul ANAF? Ce trebuie să știe românii despre banii primiți în cont
Adevarul
Cele mai înfiorătoare castele din Transilvania. Locuri desprinse parcă din „Dosarele X”, cu secrete întunecate
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
Gigi Becali: ”Ce să negociem, mă?”. Transferul la FCSB l-a marcat pe viață
MediaFlux
Datoriile la ANAF s-ar putea șterge. Fiscul va fi obligat să elimine obligațiile fiscale ale românilor
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți