Statele Unite vor ca Regatul Unit să rămână un lider în Europa şi după Brexit

Casa Albă dorește ca Regatul Unit să rămână un lider în Europa și în lume, a declara purtăttorul de cuvânt al președinției americane, Sean Spicer, miercuri, după declanșarea Brexit-ului.
Filip Stan
29 mart. 2017, 18:54
Statele Unite vor ca Regatul Unit să rămână un lider în Europa şi după Brexit

„Respectăm voința alegătorilor britanici”, a spus Spicer, citat de AFP, referindu-se la rezultatul referendumului de anul trecut, prin care cetățenii Regatului Unit au optat pentru retragerea țării lor din Uniunea Europeană.

„Oricare va fi viitorul relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană, dorim ca Regatul unit să rămână un lider puternic în Europa (…) și în lume”, a adăugat purtătorul de cuvânt, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Deputaţii europeni stabilesc condiţiile în care aprobă acordul de retragere a Marii Britanii din UE

Întrebat despre afirmația președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că SUA au pentru prima dată un președinte care pe care par să nu îl intereseze afacerile europene, Spicer a afirmat, potrivit DPA, că Donald Trump, este „foarte în temă despre problemele internaționale, în special Europa și NATO” și a fost „un lider în efortul de a cere Brexit”.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Toate detaliile despre transferurile Rapidului! Ce lovitură de imagine încearcă Angelescu: „Și eu, și Pancu ni-l dorim”
Capital.ro
Comisioane suplimentare pentru românii cu card. Situațiile în care se taxează mai mult pentru retragerile de numerar
Playtech.ro
Ce trebuie să faci dacă primești o amendă în străinătate. Mulți șoferi români nu cunosc procedura
Adevarul
Cum a fost pregătit Pogromul de la Iași din 1941. Drumul de la ură la unul dintre cele mai mari masacre din istoria României
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Fostul mare atacant de la Dinamo, la un pas de tragedie: ”Am văzut luminița de la capătul tunelului”
MediaFlux
Îl mai recunoști? În anii 2000, era cel mai râvnit bărbat din telenovelele de pe Acasă TV, însă astăzi arată așa. Puțini și-au dat seama cine e
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?