Cursuri de autoapărare, găzduire gratuită şi consiliere pentru zeci de femei bătute de soţi

În Timişoara se află un singur adăpost de urgenţă pentru femeile victime ale violenţei în familie, în care sunt găzduite gratuit, în fiecare an, zeci de persoane. O parte dintre beneficiare sunt aduse cu ambulanţa sau cu maşina de poliţie, iar acum femeile sunt învăţate cum să se apere.
Alina Costache
02 apr. 2017, 16:19
Cursuri de autoapărare, găzduire gratuită şi consiliere pentru zeci de femei bătute de soţi

Adăpostul pentru femeile victime ale violenţei domestice a fost deschis în anul 2003 de Federaţia Caritas, un ONG iniţiat de Episcopia Romano-Catolică din Timişoara. În centru pot fi cazate 12 femei abuzate în familie, împreună cu copiii lor, care pot fi găzduite gratuit cel mult trei luni. În toată această perioadă, femeile primesc consiliere socială, psihologică, juridică – în cazul în care doresc să divorţeze sau să depună plângere la poliţie, dar sunt şi trimise la cursuri de autoapărare.

Elena are 35 de ani şi este mama a trei copii. Femeia a fost abuzată de soţ în toţi cei aproape 15 ani de căsnicie. Femeia a locuit câteva luni în adăpostul pentru victimele violenţei domestice din Timişoara, iar acum stă în chirie, alături de copii, şi lucrează în trei schimburi într-o fabrică din oraş.

A început cu jigniri, plecări de acasă nopţile, beţii, iar în final, a trecut la agresiuni fizice. Pe parcurs a început să prindă putere, să prindă curaj, că el e cineva şi eu nu pot trăi fără el şi de aici tot mai greu mi-a fost. A ajuns să facă scandal în fiecare zi, din nimicuri. Pur şi simplu îmi era groază când mă gândeam că vine acasă de la muncă. Am mai plecat de acasă, dar de fiecare dată m-am întors la el pentru copii. De data asta, nu mai dau înapoi, nu mă mai întorc. Eu îmi imaginez că am ajuns într-o intersecţie şi de fiecare dată am mers pe acelaşi drum, dar n-a fost bine. Nu e mai bine să încerc s-o iau şi pe alte căi? Eu nu mai am momente de cumpănă, nu mă mai întorc la el. Nu am crezut că voi avea puterea să-i cresc pe toţi trei, dar am reuşit. Poate este şi credinţa. Dacă tu crezi, se poate, chiar dacă ajungi în ultimul stadiu şi crezi că nu mai ai nicio putere, eşti salvat„, povesteşte Elena.

Camelia Labadi, psiholog şi coordonatorul adăpostului pentru victime ale violenţei domestrice din Timişoara, explică faptul că majoritatea femeilor ajung „în ultimul stadiu”.

La noi ajung, de obicei, în ultimul stadiu. Nu este o decizie uşoară să plece de acasă. Foarte rar sunt cazurile în care pleacă de la prima palmă. E decizia fiecărei femei. Noi nu le obligăm să plece de acasă sau să se întoarcă, noi doar le sprijinim dacă vor să plece din acel mediu. Le informăm, le oferim consiliere socială, psihologică, juridică, le trimitem şi la cursuri de autoapărare. Însă, multe dintre femeile care ajung la noi se întorc în familie„, a declarat, pentru MEDIAFAX, Camelia Labadi.

Coordonatorul adăpostului spune că o parte dintre femei sunt aduse cu ambulanţa, după ce ajung la spital din cauza bătăilor primite de la soţi, sau cu maşina de poliţie, oamenii legii reuşind să le salveze din mâinile agresorilor. Coordonatorul adăpostului pentru femeile victime ale violenţei domestice din Timişoara spune că a observat că majoritatea beneficiarelor îşi părăsesc soţii agresivi după ce au fost bătute de mai multe ori, şi nu de la prima palmă.

Anul trecut, în adăpostul pentru victimele violenţei în familie din Timişoara au fost găzduite aproape 70 de femei.

Citește și O pensionară a înfiinţat un adăpost pentru femeile bătute VIDEO

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Diana Şucu nu a ştiut când soţul ei a intrat în fotbal: “A venit să îmi spună că va lua acţiuni la Rapid! Când am auzit de Genoa, îmi spuneam că nu e adevărat”
Capital.ro
Ajutor în bani de Paște pentru pensionari. Când va fi făcută plata. Florin Manole: Aici avem o mică problemă
Playtech.ro
Când se plantează, de fapt, roșiile. Greșeala pe care mulți o fac primăvara
Adevarul
Electrocutați și forțați să lupte între ei până la moarte. Noi dovezi arată cum comandanții lui Putin își torturează propriii soldați
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Ce secret din cariera de jucător încă ascunde Gică Hagi. Fostul său coleg: ”Eu știu ce s-a întâmplat atunci!”
MediaFlux
La ce alimente a renunțat Andreea Esca pentru a se menține în formă. Prezentatoarea Știrilor PRO TV dezvăluie secretul siluetei sale
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj