Cum se obţin DESPĂGUBIRI de sute de euro dacă avionul decolează cu întârziere sau ajunge mai târziu la destinaţie

Puțini dintre cei care zboară cu avionul ştiu ce drepturi au, conform legislaţiei auropene, să primească despăgubiri dacă operatorii aerieni decolează cu întârziere sau ajung mai târziu la destinaţie. Cu acest scop a fost lansată o platformă online prin intermediul căreia pasagerii își pot revendica drepturile, fără un mare efort.
Iulian Tudor
03 apr. 2017, 08:47
Cum se obţin DESPĂGUBIRI de sute de euro dacă avionul decolează cu întârziere sau ajunge mai târziu la destinaţie

„La nivel internațional, în 2014, peste 8 milioane de pasageri au avut dreptul să ceară despăgubiri companiilor aeriene. Dintre aceștia, doar 2% și-au revendicat acest drept. Este bine de știut că timpul nu este pierdut deoarece procesul de despăgubire este retroactiv și orice situație de acest tip petrecută în ultimii 3 ani are potențial de despăgubire din partea companiilor aeriene”, a declarat Mariana Pavel, specialist comunicare în cadrul Pasagercudrepturi.ro. 

Drepturile pasagerilor, conform Regulamentului European, se aplică pentru toate biletele, indiferent de categorie sau clasa tarifară, cu condiția ca zborul să fi fost operat de o companie aeriană autorizată la nivel european și să fi avut plecarea sau sosirea într-un stat membru al Uniunii Europene.

Potrivit datelor Pasagercudrepturi.ro, în Europa, peste 100.000 de pasageri depun plângeri în fiecare an pentru despăgubiri din partea companiilor aeriene. „Din păcate, procedura care trebuie urmată de pasager este una deosebit de rigidă. Aici intervin experții noștri care au experiență în asistență juridică specifică aviației și turismului și sunt familiarizati cu procedurile stufoase din domeniu. Ei vor ține legătura cu compania aeriană, vor informa fiecare pasager despre statusul de rezolvare al litigiului și vor îndeplini astfel toată logistica de comunicare și de înfățisări până la obținerea efectivă a despăgubirii. Serviciile sunt oferite în schimbul unui procent din despăgubire, reținut doar atunci când cazul este soluționat favorabil”, a mai spus Mariana Pavel. Mai multe, pe profit.ro. 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Conducerea Rapidului, prima reacție oficială despre numirea lui Daniel Pancu în locul lui Gâlcă: “Vor fi schimbări mari și în lot!”
Capital.ro
Urmează suspendarea lui Nicușor Dan? Scenariul care aruncă scena politică în aer: Ilie Bolojan va fi următorul președinte al României
Playtech.ro
Lista actualizată a țărilor afectate de hantavirus în 2026. Unde circulă cele mai periculoase tulpini și ce risc de infectare există
Adevarul
Val de reacții la mesajul angajatei care lucrează de pe plajă. „O zi normală și productivă de lucru, într-un decor neobișnuit”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Tudorel Stoica: ”Pensia mea? Mi-e rușine să spun”. Câți bani încasează lunar legenda Stelei
MediaFlux
Putin anunță sfârșitul războiului din Ucraina. Când ar vrea sa se întâlnească cu Zelenski
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi