Procedura de insolvenţă a Hidroelectrica a fost închisă definitiv de instanţă

Curtea de Apel Bucureşti a dispus închiderea definitivă a procedurii insolvenţei Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, la aproape cinci ani de la prima intrare în insolvenţă, a anunţat luni Euro Insol, fostul administrator judiciar al companiei.
Alina Costache
03 apr. 2017, 09:38
Procedura de insolvenţă a Hidroelectrica a fost închisă definitiv de instanţă

La data deschiderii procedurii insolvenţei, Hidrolectrica avea 11 contracte bilaterale de furnizare a energiei electrice la preţuri considerate păguboase pentru societate şi care nu puteau fi încetate de companie din cauza clauzelor dezavantajoase.

Hidroelectrica s-a aflat în insolvenţă din 20 iunie 2012 până în 21 iunie 2016, însă în două faze, pentru că în perioada iunie 2013 – februarie 2014 a ieşit din procedura judiciară.

Până la prima închidere a procedurii insolvenţei, în iunie 2013, administratorul judiciar a denunţat toate contractele dezavantajoase pentru Hidroelectrica, inclusiv contractele cu traderii de energie, şi ra renegociat 487 de contracte în care Hidroelectrica era parte.

În 2016, Hidroelectrica a înregistrat un profit brut de 1,5 miliarde lei, nivel record şi cel mai mare profit anunţat până acum de o companie românească pentru 2016, câştigul fiind mai mare cu 200-300 milioane lei faţă de anul anterior.

Spre comparaţie, producătorul de energie a avut în 2012, anul în care a intrat prima dată în insolvenţă, pierderi de 508 milioane lei.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Griș cu lapte și măr caramelizat din 3 ingrediente. Cum obții un desert cremos, fără cocoloașe
Fanatik.ro
FC Voluntari a umflat prețurile pentru meciul cu FCSB! Suporterii au răbufnit: „Jaf la drumul mare!” Cum se „apără” ilfovenii. Exclusiv
Capital.ro
Regula fermoarului ar putea deveni obligatorie în Codul rutier. Amenzi de până la 648 de lei pentru șoferii care nu o respectă
Playtech.ro
Cât costă să cumperi lemne de foc de la Romsilva în 2026. Cât plătește o familie pentru 5, 10 sau 15 metri cubi
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O nouă țintă aeriană detectată la granița României! Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
Uluitor! Românul care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
MediaFlux
Răsturnare de situație privind Guvernul Niculescu! S-a aflat chiar astăzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT