USR sesizează Comisia juridică şi Biroul Permanent în legătură cu afirmaţiile lui Şerban Nicolae

Nicuşor Dan, preşedintele USR, a anunţat luni că partidul pe care îl conduce va sesiza Comisia juridică şi Biroul Permanent ale Senatului după declaraţiile senatorului PSD Şerban Nicolae, precizând că ceea ce s-a întâmplat a fost să se coboare mult sub un nivel de demnitate umană.
Filip Stan
03 apr. 2017, 12:37
USR sesizează Comisia juridică şi Biroul Permanent în legătură cu afirmaţiile lui Şerban Nicolae

”Ce s-a întâmplat azi în şedinţa Biroului Permanent a fost să coborâm mult sub un nivel chiar de demnitate umană şi asta este total incalificabil. USR o să facă o sesizare către Comisia de disciplină (juridică – n.r.), apoi către Biroul Permanent şi eu am speranţa că partidul din care vine domnul Şerban Nicolae se va delimita de acesta, pentru că nu se poate să discutăm în modul ăsta în Parlament. Contează limbajul şi nivelul de civilitate pe care trebuie să le avem fiecare dintre noi în instituţia asta”, a declarat Nicuşor Dan, citat de News.ro.

Membrii USR din Biroul Permanent al Senatului au părăsit, luni, şedinţa, pe motiv că senatorul PSD Şerban Nicolae a folosit un „limbaj injurios” la adresa vicepreşedintelui Senatului Mihai Goţiu, membru al Uniunii, iar, când el a dorit să protesteze, Călin Popescu Tăriceanu i-a tăiat microfonul. Potrivit unor surse participante la şedinţă, Nicolae, printre alte apelative, a vorbit despre Goţiu ca fiind „scârbos”.

„Un vicepreşedinte al Senatului, nu ştiu dacă în virtutea faptului că doarme în plenul Parlamentului sau în virtutea faptului că face parte dintr-un partid unde preşedintele partidului îşi exhibă secreţiile pe cămaşă, şi-a permis să spună nişte minciuni la adresa mea. Atât, şi nimic mai mult”, a răspuns Nicolae la acuzaţiile lui Goţiu.

El a afirmat că s-ar fi aşteptat ca în Parlament cei „şapte ani de acasă să fie o condiţie prezumată”.

Întrebat ce legătură au Nicuşor Dan şi comportamentul acestuia cu întâmplările din şedinţa Biroului Permanent al Senatului, Şerban Nicolae a refuzat să mai discute cu jurnaliştii: „Da… la aşa o întrebare…”.

Senatorul PSD a mai spus, din mers, că nu el în general nu foloseşte un limbaj injurios şi i-a rugat, ironic, pe jurnalişti să nu facă gălăgie în plen pentru ca Goţiu să „doarmă”.

 

viewscnt

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Andrei Nicolescu a anunțat noul transfer al lui Dinamo. „A semnat!”. Urmează și un atacant! Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar, vineri 21 august. Ce valoare au euro și dolarul american la final de săptămână. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cod portocaliu de caniculă în mai mult de jumătate din țară. Județele în care temperaturile ajung la 40 de grade
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Dorel Dorin Moldovan, bărbatul evadat din Maramureș, a fost prins după 48 de ore! Unde se ascundea acesta
iamsport.ro
Momentul de cumpănă din viața lui Florin Prunea: ”Mi-a ars tot apartamentul. Nu mai aveam nimic!”
MediaFlux
Pensii septembrie 2026. Anunțul momentului pentru 5 milioane de români
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat